Depășirea rațiunii prin credință

Teologul ortodox Paul Evdokimov întrevede, în fragmentul pe cere-l reproducem în continuare, o legătură indisolubilă între darul libertății și cel al credinței. Pentru a crede trebuie să fii liber de evidențe constrângătoare. În același timp, credința asumată în mod liber poate deveni izvorul unor convingeri de nestrămutat, mai puternice decât orice evidență. „Fericiți cei ce nu au văzut și au crezut”
Știința își impune viziunea ei asupra lucrurilor văzute, verificabile, și mă obligă să o accept. Eu nu pot să neg existența unui vierme din pământ, nici a unui virus, dar pot să neg existența lui Dumnezeu. Aceasta pentru că, după Sfântul Apostol Pavel, „credința este vederea lucrurilor care nu se văd”. Ea transcende ordinea necesității. „Fericiți cei ce nu au văzut și au crezut” vrea să spună: cei ce au crezut fără să fie obligați, forțați sau constrânși să o facă.
Credința apare astfel ca o depășire a rațiunii, comandată de rațiunea însăși, atunci când ea a ajuns la limita sa.
Credința zice: „Dă unica ta rațiune (logos) și primește în schimb Logos-ul”. Ea este o transcendență către evidență, către realitatea ascunsă care se revelează. Experiența ei înseamnă deodată și revelația ei. Ea suprimă orice demonstrație, orice imediat, orice noțiune abstractă despre Dumnezeu și face îndată prezent pe acest Cineva, Care este Cel mai intim cunoscut.
Insuficiența dovezilor de existență a lui Dumnezeu se explică prin faptul fundamental că numai Dumnezeu este criteriul adevărului Său, numai Dumnezeu este argumentul existenței Sale. În orice cugetare despre Dumnezeu, El Însuși este Cel Care Se gândește pe Sine în spiritul uman. De aceea, nu se poate proba nimic în mod rațional, nici nu convertești pe cineva prin argumente, căci niciodată nu se poate face aceasta în locul lui Dumnezeu, nu-L poți supune pe Dumnezeu logicii demonstrațiilor, nici să-L închizi într-o înlănțuire cauzală.
Dacă Dumnezeu este singurul argument al existenței Sale, credința nu se inventează, ea este un dar, iar omul trebuie să mărturisească această natură împărătească, gratuită a credinței sale, căci credința este dată tuturor pentru ca Dumnezeu să poată lucra cu planul Său în orice suflet uman.
(Paul EVDOKIMOV, Vârstele vieții spirituale, Editura Christiana, București, 2003).