Departe

Greu de crezut, dar în lumea cea largă există un teritoriu în care autoritățile se străduiesc să stăvilească turismul: „E prea mult! Ajunge! Dăunează!” Pe cât de lung e drumul până în insulele Canare, pe atât de mare-i faima zonei și afluența vizitatorilor (cei mai mulți englezi, nemți, francezi). Șase ore și jumătate de zbor fără escală de la București la Santa Cruz nu-s chiar de spaimă, iar compania Wizz Air oferă condiții onorabile; avionu-i plin până la ultimul loc – și nu-ți poți reține întrebarea de ce o companie maghiară ce efectuează curse interne și externe de pe teritoriul românesc, cu personal navigant român și cu același număr de avioane cu cât operează și TAROM, 21, raportează profit, în vreme ce ai noștri lucrează în cronică pierdere…
Datele Eurostat aferente anului 2015 arată că insula atlantică Tenerife se situează pe primul loc în preferințele turiștilor din Uniunea Europeană, aici înregistrându-se 94 de milioane de înnoptări (în România: 5 milioane). Tenerife are aproximativ dimensiunile Olteniei. O concurează în toate cele (inclusiv la fotbal!) insula Gran Canaria, din același arhipelag – părinții noștri au fost seduși, cândva, de romanul lui A.J. Cronin„ „Gran Canaria”… Ce atrage în amândouă insulele? Înainte de toate blândețea climei: aproape aceleași temperaturi, cât se poate de plăcute, în toate anotimpurile, drept pentru care noțiunea „extrasezon” continuă să funcționeze mai degrabă în reținerile românilor, care știu din moși-strămoși că vara se merge la mare și iarna, eventual, la schi. Cu 900.000 de locuitori, Tenerife primește anual circa 4 milioane de turiști. S-au stabilit aici, cine mai știe cum și când, vreo 3.000 de români – desigur, la muncile „de jos”: ospătari, cameriste, grădinari, muncitori necalificați…
Reiau întrebarea: care-s atracțiile? N-aș crede că plajele cu nisip negru, vulcanic; de altfel, autoritățile au adus, în anumite zone, nisip galben din Sahara vecină. Destinațiile turistice interne nu-s puține, dar nici formidabile. Pe locul întâi, desigur, cel mai înalt munte din Spania (aflat la o mie de kilometri de Madrid!), vulcanul Tiede, cu cei 3700 de metri ai săi și cu peisajele lunare de la poale. Penultimele sute de metri le parcurgi cu telefericul (costă zdravăn!), iar ultimele per pedes, dar numai cu o autorizare specială, greu de obținut. Istoria insulei, populată prin anii 500 î.e.n. de berberi africani și colonizată apoi de spanioli, este destul de sărăcuță în evenimente cărora să merite să li se păstreze amintirea. „Casa cu balcoane” de la Orotava, datând din 1632, evocă sugestiv universul domestic colonial și cam atât, iar „drago milenaria”, copacul străvechi din Icod de los vinos, nu-i cu mult mai spectaculos decât măslinii seculari din insulele grecești. Dar impresionează, în jumătatea nordică, vegetația abundentă și pădurile din care nu s-a aprobat tăierea unui arbore în ultimii zeci de ani, precum și miraculosul dezmăț floral, același în toate anotimpurile. Precum și oferta întâlnirii cu delfinii și balenele pilot, totdeauna prezente la sosirea catamaranului.
Adevărata atracție o constituie perfecțiunea absolută a industriei turismului, al cărei ABC începe cu obligativitatea cetățenească a zâmbetului: la orice întrebare îl primești cu generozitate întâi de toate și abia după aceea răspunsul. O fi profesional și „făcut”, dar luminează și încălzește relațiile umane. În peisajul urban al stațiunilor nu afli o frunză nelalocul ei, gazonul impecabil este tuns la milimetru, balcoanele hotelurilor deschid priveliști către nesfârșitul Atlantic; n-am văzut nicăieri o hârtie azvârlită aiurea, un muc de țigară, un câine vagabond, un cerșetor. În boscheții impenetrabili de buganvilla cântă cocoșii aciuați de cine știe când acolo; câteodată ies la marginea trotuarului să-și plimbe familia, spre a dispărea apoi în hățișul verde. Mă-ntreb ce s-ar întâmpla la noi și cât de grabnic ar dispărea galinaceele, mult mai ușor de capturat decât lebedele din Herăstrău… Autoritățile nu mai aprobă construirea de noi hoteluri decât dacă îndeplinesc standardul de 5 stele, unul dintre cele două formidabile parcuri zoologice a fost închis fiindcă nu mai este agreată dresura de animale (a rămas doar Loro Parque, probabil una dintre cele mai impresionante și sugestive instituții de ocrotire a faunei din lume) – într-un cuvânt, Tenerife se prezintă ca o adevărată oază de civilizație în toate cele. Asta era.