Medicii britanici au făcut un apel pentru intensificarea cercetărilor privind o posibilă legătură între deodorante și cancerul la sân.
După cum informează site-ul Ananova, un nou studiu a sugerat că produșii chimici incluși în antiperspirante și deodorante pătrund prin piele în organism, având un efect similar cu cel al estrogenului. Acest proces este responsabil pentru creșterea riscului apariției cancerului la sân.
Profesorul Philippa Darbre, de la Universitatea Reading, a declarat: „Întrucât se știe că estrogenul este implicat în dezvoltarea cancerului la sân, orice componentă a mediului cu o activitate estrogenică și care poate pătrunde în sân ar putea influența apariția cancerului la sân”. Ea a adăugat că sărurile de aluminiu din antiperspirante reprezintă o sursă majoră de aluminiu la care sunt expuși oamenii. Aceste produse sunt aplicate, de obicei, în zona axilei, sânul fiind astfel expus substanțelor din antiperspirante.
Totodată, profesorul Sarah Rawlings a declarat: „Nu există încă o dovadă certă a faptului că utilizarea deodorantelor sau a antipersiprantelor are legătură cu cancerul la sân. Trebuie efectuate cercetări suplimentare”.
Unii specialiști susțin că există o legătură și între fumat și cancerul la sân. În noul studiu se mai arată că tutunul este responsabil pentru introducerea cadmiului în organism, cercetătorii considerând că acesta se poate depune în țesuturile din zona sânilor, conducând la apariția cancerului în această zonă.
(Click News)
Deodorantele ar avea legătură cu apariția cancerului la sân, potrivit cercetătorilor britanici
