Deocamdată, Barcelona



Cum se reacționează atunci când tot planul ticluit de câteva săptămâni încoace se năruie în secunda 25? Barcelona s-a ridicat și s-a scuturat de praf. A fost suficient. Greșeala: portarul Valdez a vrut să paseze prin spatele lui Di Maria, dar acesta alerga cu capul întors, s-a oprit și a interceptat. A urmat încercarea disperată a lui Busquets de a remedia, mai întâi blocând șutul aceluiași Di Maria, apoi pe al lui Ozil. Dar mingea fusese programată să sară numai la albi, așa că Benzema a finalizat frumos, din săritură. Survolăm prima jumătate de oră și îl vedem pe Pique pasând la centru lui Messi, în semicercul din partea sa de teren. Acesta trece granița în semicercul celălalt și pierde deja doi adversari. Mai evită unul și aruncă mingea pe coridor chiar când Diarra băga disperat alunecare. La capătul tunelului întrezărise luminița Sanchez, care rezistă presiunii și plasează mingea la bară. Aici n-a fost vorba de noroc, acesta s-a băgat în seamă la golul de 2-1, șut Xavi și deviere decisivă Marcelo. Golul trei – Fabregas, din fază cursivă, aproape din inerție. Două chestiuni aș vrea să mai punctez. Prima este jocul fascinant reușit de Iniesta în repriza secundă. A doua, ipoteticul cartonaș galben pentru Messi, adus în discuție de comentator, de Ilie Dumitrescu, chiar și de Mourinho, mai pe departe. Să fim rezonabili, a fost un fault banal, cu Messi încercând să înțepe mingea cu șpițul, cu crampoanele pe gazon, fără a periclita adversarul, dar adversarul său o ciupește un pic mai repede. Mi-aș dori un bănuț pentru fiecare astfel de fault care mi s-a întâmplat mie, unui neprofesionist! Cică atac întârziat. Păi fiecare fault comis cu membrele inferioare, dacă nu e intenționat, e un atac întârziat. La acea intensitate nu se dădea cartonaș galben decât dacă făcea parte dintr-o serie repetată. Măcar Messi a reacționat liniștit, a ridicat mâna pentru a recunoaște, așa cum nu face Pepe, de exemplu, care protestează tot el!
Fiindcă n-am parti-pris-uri (am vrut să văd fotbal, iar la pariuri am mers pe X), mi-aș fi dorit să pot scrie și despre Ronaldo. Din păcate, a fost prea crispat. Dacă dădea gol și-ar fi ridicat nivelul jocului, el fiind jucător de moral. N-a fost să fie, poate se va întâmpla la retur, dar greu de crezut că se va corobora cu o victorie a Realului. Totuși, pentru Mourinho și ai săi, discursul pentru titlu nu suferă modificări substanțiale. Albii vor face mai puțini pași greșiți decât Barcelona, pentru că la Madrid e mai multă foame.