Solicitare

Dentiștii cer minimum 3500 lei lunar pentru specialist

Colegiului Medicilor Dentiști critică bugetul alocat de CNAS în 2007 și cere cel puțin 3500 lei pe lună pentru specialist și calcularea corectă a plafonului, întrucât banii nu acoperă tratamentele ce trebuie acordate gratuit copiilor și adulților, amenințând că altfel vor refuza semnarea contractor.
Colegiul Medicilor Dentiști cere revizuirea întregii metodologii de aplicare a contractului cadru și normelor de aplicare, precum și a bugetului acordat stomatologiei. „Cerem un buget de cel puțin 3.500 lei pe lună pentru medicul specialist și calcularea corectă a plafonului, așa cum scrie în norme. Procentul acordat stomatologiei nu poate fi sub patru la sută și sub baremul pe care l-am cerut, întrucât noi nu vrem să păcălim asigurații că le acordăm servicii gratuite sau compensate și în realitate ele să existe numai pe hârtie”, se mai arată în comunicat.
Reprezentanții CMD spun că dacă nu vor obține bugetul solicitat, vor recomanda medicilor dentiști să își rezilieze contractele cu CNAS sau să nu le semneze.
„Menționăm că vom folosi toate formele de protest civilizat până când vom obține considerația necesară din partea celor care trebuie să ne-o acorde nouă, medicilor dentiști prestatori de servicii stomatologice cu CNAS, și asiguraților. Vom recomanda medicilor dentiști să-și rezilieze contractele cu CNAS sau să nu le semneze, dacă nu vom obține bugetul necesar pentru a ne putea desfășura activitatea în mod corect. Dacă nu apar de urgență normelor specifice stomatologie, toate cabinetele medico-dentare pot fi închise, deoarece prevederile Ordinului Ministerului Sănătății 349/2005 sunt imposibil de aplicat în cabinete de medicină dentară”, se arată în finalul comunicatului de presă al CMD.

Recomandări

350 de copii și adolescenți din Pârteștii de Jos au participat la Caravana „Sănătate în mișcare”, organizată de fundația umanitară ASSIST

Social-democratul Vasile Rîmbu îi îndeamnă pe suceveni să fie alături de el și echipa sa la alegerile de pe 9 iunie: „Doar împreună putem Face Suceava Bine!”