Denisa Elena Moldoveanu, o tânără de 22 de ani, din comuna Sadova, a reușit să-și împlinească visul de a activa în domeniul aviației, după un parcurs educațional excelent.
Absolventă a Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, Denisa a finalizat recent studiile la Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” din Brașov, în cadrul Facultății de Management Aeronautic, specializarea Aviație – nenaviganți.
„Formarea mea în această direcție a început la Colegiul Militar din Câmpulung, o provocare pentru mine, având în vedere că sunt o fire mai sensibilă. Dar tocmai asta am urmărit – să-mi depășesc limitele, să evoluez și să mă dezvolt pe toate planurile. Cât privește alegerea Academiei din Brașov, am avut mereu înclinație pentru acest domeniu, pentru aviație. Am analizat oferta academiilor din țară și cu toate că aici concurența era cea mai puternică, am dat admiterea pentru Brașov motivată și încrezătoare”, spune Denisa.
În timpul anilor de academie, Denisa s-a remarcat nu doar prin rezultate excelente, menținându-se constant în top, ci și prin calitățile de lider, fiind comandant de grupă. A învățat ce înseamnă responsabilitatea și disciplina militară, dar nu a renunțat nici la pasiunile personale.
A reușit să-și urmeze o pasiune mai veche, respectiv dansul, și a participat la competiții în domeniu, a avut momente artistice în cadrul unor evenimente ale școlii etc.
Acum, tânăra își va începe cariera în cadrul escadrilei de elicoptere din Baza 95 Aeriană Bacău – un pas important într-o profesie aleasă cu sufletul.
„Privind în urmă, cred că am făcut alegerile corecte. Sunt mulțumită de drumul parcurs și le sunt recunoscătoare tuturor celor care m-au susținut, în mod special părinților mei”, spune Denisa cu modestie și emoție.
La ceremonia de absolvire a promoției „Regina Maria – 150”, de la finele lunii iulie, din Piața Sfatului din Brașov, Denisei i-a fost acordat primul grad de ofiţer, cel de sublocotenent.