– Asta în condițiile în care consilierii PSD vor continua să boicoteze ședințele deliberativului local
Democrații susțin declanșarea de alegeri anticipate pentru Consiliul Local al municipiului Suceava. Președintele organizației municipale Suceava a PD, consilierul local Niculai Barbă, consideră că se impune organizarea de anticipate pentru alegerea unui nou deliberativ în condițiile în care activitatea acestuia este perturbată de comportamentul aleșilor PSD care au început să boicoteze ședințele. „În condițiile în care PSD va boicota în continuare ședințele Consiliului Local, analizăm posibilitatea declanșării alegerilor anticipate în municipiul Suceava la nivelul Consiliului Local”, a declarat Barbă. Democratul admite că PD-ului nu îi va fi ușor să declanșeze alegerile anticipate, dar se bazează pe consilierii PNL și pe cei independenți. Barbă a spus că va trebui să aibă discuții cu aceștia, fiind convins că „nimic nu este imposibil”. „Nu se poate continua așa”, a concluzionat Barbă. Politicianul democrat nu a putut preciza însă în ce condiții ar putea fi declanșate alegeri anticipate pentru Consiliul Local. Îi spunem noi: în condițiile în care deliberativul rămâne ca număr de membri sub jumătate plus unu și nu poate fi completat cu supleanți de pe listele partidelor politice. Adică în condițiile în care el și alți 11 consilieri locali ar demisiona, iar locurile lor nu vor putea fi ocupate de supleanți.
Trebuie spus că pe Niculai Barbă l-a supărat gestul celor șapte consilieri social democrați care au părăsit la un moment dat ședința de luni a deliberativului în semn de protest față de respingerea unui proiect de hotărâre inițiat de PSD privind interzicerea amplasării pe spațiile verzi aparținând domeniului public/privat al municipiului Suceava a construcțiilor cu destinația de spații comerciale. „Consider că manifestările consilierilor locali sunt determinate de faptul că în PSD urmează să aibă loc alegeri și fiecare dintre consilieri încearcă să se poziționeze cît mai bine în vederea acestor alegeri. Sunt consilieri locali care doresc să acceadă la șefia PSD care doresc să se detașeze ca și candidați pentru funcția de primar. Nu este normal ca luptele intestine la nivelul PSD-ului să creeze bulversări ale Consiliului Local. Plecarea lor din sală a determinat printre altele imposibilitatea adoptării unor hotărâri de Consiliu Local importante pentru cetățeni”, a mai spus Barbă.






