Decizii

Democrații îi acordă o perioadă de grație primarului Ion Lungu



– Liderul PD Suceava, Niculai Barbă, a declarat că pe parcursul acestei perioade, conducerea Primăriei Suceava trebuie să demonstreze că se implică în rezolvarea problemelor de urbanism
Democrații suceveni au revenit la sentimente mai bune la adresa primarului municipiului Suceava, Ion Lungu. Dacă în urmă cu o săptămână, liderul PD Suceava, Niculai Barbă, lansa o serie de acuze la adresa edilului municipiului reședință de județ, acuzând mai multe nereguli în activitatea de urbanism a primăriei, în cursul zilei de ieri, liderul democraților a anunțat că Lungu va beneficia de tot sprijinul partenerilor din Alianța D.A.. „În cadrul discuțiilor avute cu executivul primăriei Suceava, domnul Lungu ne-a anunțat că își va asuma răspunderea pentru rezolvarea problemelor de urbanism. În aceste condiții, consilierii locali suceveni ai PD îi vor acorda tot sprijinul, fie că și-l dorește, fie că nu. Însă așteptăm lucruri concrete din partea domnului primar în ceea ce privește urbanismul”, a spus Niculai Barbă. El a mai declarat că democrații suceveni îi acordă primarului Lungu o perioadă de grație pentru rezolvarea tuturor problemelor ce țin de urbanism. Astfel, președintele PD Suceava a explicat că în această perioadă de grație, democrații vor renunța la remarcile critice față de activitatea de urbanism a primăriei Suceava, însă doar cu condiția ca executivul să demonstreze că se implică în aceste probleme. „În ultima perioadă am văzut că domnul primar este extrem de răvășit și preocupat de aceste probleme. Și în aceste condiții am hotărât să acordăm o perioadă de grație, care va ține până când vom vedea că se schimbă ceva, sau până când relațiile noastre vor mai fi posibile, în funcție de ceea ce se întâmplă la nivel central între cele două partide, PD și PNL”, a afirmat liderul PD Suceava. Cu toate acestea, Barbă a subliniat faptul că își dorește ca în activitatea sa de la Primăria Suceava, Ion Lungu să „dezbrace haina politică”, și să fie preocupat mai mult de problemele administrative.



Recomandări

O nouă confruntare între primarul din Moldovița și reprezentanții Mocăniței Huțulca afectează una dintre cele mai mari atracții turistice din Bucovina

Afectarea terasamentului căii ferate înguste, prin săpături efectuate în zona căii de rulare a Mocăniței
Afectarea terasamentului căii ferate înguste, prin săpături efectuate în zona căii de rulare a Mocăniței

Administratorul Servicii Comunale Rădăuți îl acuză pe liderul PSD din municipiu, prefectul Traian Andronachi, de o eventuală oprire a apei calde pentru populație