Democrații din municipiul Suceava vor ca electoratul să cunoască în amănunt fiecare persoană din conducerea organizației, adică vor transparență politică totală. În acest sens cei 28 de membri ai Biroului Permanent Local vor trebui să completeze câte o declarație tip care va fi postată ulterior pe site-ul de Internet al partidului www.sv.pd.ro. Acțiunea va începe săptămâna viitoare, iar cei din conducerea organizației vor fi nevoiți să declare și ce au mâncat când au fost mici. „Pe lângă datele personale care sunt specifice unui CV, vom avea rubrici în care persoanele în cauză vor putea să răspundă la o serie de chestiuni care se referă la studii și perioadele în care le-au efectuat. Vor fi date interesante, dacă au făcut studiile înainte de 1989 sau după 1989, dacă le-au făcut în timp ce aveau diferite funcții sau în logica normală a timpului, dacă au rude în țară sau în străinătate, locul de muncă și ce locuri de muncă au avut înainte de 1989 și după 1989, dacă a avut probleme de justiție și de ce mod”, a explicat președintele organizației municipale Suceava a PD, Niculai Barbă. Declarațiile vor conține și rubrici speciale legate de colaborarea cu fosta Securitate sau de apartenența la nomenclatura comunistă. „Considerăm la fel de nocive și activitățile desfășurate de nomenclatura comunistă. Prin urmare cred că opinia publică trebuie să știe dacă în rândul celor care fac parte din BPL există persoane care au făcut parte din nomenclatură sau au beneficiat de avantajele unor posturi pe vremea PCR”, a spus Barbă. Liderul democraților din municipiul Suceava a arătat că este foarte important ca electoratul să aibă informații complete despre cei din conducerea organizației deoarece parte dintre persoanele respective vor candida la alegerile din 2008. „Considerăm că pe lângă demersurile făcute de CNSAS în acest moment este extrem de importantă transparența omului politic. În rândurile membrilor care fac parte din BPL probabil vor fi și acele persoane care se vor afla pe listele consilierilor locali sau candidaturi la alte posturi cu care noi vom merge în 2008 în fața electoratului pentru ca aceste persoane și PD să obțină voturile. Este bine să știe cetățenii care sînt aceste persoane și dacă este vreo problemă în ceea ce privește acordarea votului acestor persoane”, a spus președintele PD Suceava. Barbă a atras atenția asupra faptului că declararea unor date false poate atrage pe lângă sancțiuni pe linie politică și răspunderea penală. El se așteaptă ca acțiuni similare să declanșeze și alte organizații locale ale PD.





