DEMOCRAȚIE ȘCHIOAPĂ

Un mesaj pe Internet trimis redacției și semnat „ErsatzUman” (?) se referă la tableta de vineri. Sunt de-a dreptul somat: „Dle Iacoban, de ce ați evitat să atingeți și sfera politicii? Este politica un fel de organism al cărui metabolism nu-l cunosc decât unii? Atâta vreme cât ne afectează viețile, suntem datori să fim interesați, nu doar cu vorba, ci și cu fapta”. Rezon. Imposibil de contestat ori amendat punctul de vedere al cititorului nostru. Dintre toate determinările propuse pentru natura umana (homo faber, homo sapiens, homo oeconomicos, homo melior, homo collectivitus, homo civicus, homo aestethicus, homo religiosus…) parcă mănușă i se potrivește mai ales homo politicus. Formula conține și un sâmbure peiorativ, învecinat, pe departe, cu homo homini, lupus. Chiar și cel ce crede, că-i total imun, poartă în gene marca „homo politicus”, câtă vreme raționează, respiră și acționează într-o societate etern diriguită politicește. A gândi apolitic este o iluzie; a acționa apolitic, o posibilitate. Și fiindcă cititorul m-a provocat, iată, înșir câteva întrebări actuale cu încărcătură politică; mi le pun ca „simplu cetățean” și mi-aș dori să n-aibă amestec în ceea ce de fapt scriu – adică, teatru. Dar poți să scapi? De pildă: a stârnit mare uimire și s-au căutat fel de explicații pentru votul Comisiei Juridice în chestiunea DNA-Năstase. Toate discuțiile au pornit de la premisa că onorata Comisie parlamentară ar fi trebuit, logic (pare-se, și… legic!) să voteze strict în conformitate cu nuanța în care-s colorați politicește membrii săi. Ceea ce n-ar fi mirat pe nimeni. N-a fost să fie. O-ntrebare asemănătoare, dar pusă pe dos și însoțită de acuza „vot politic!” a apărut în cazul unei decizii mai vechi a Curții Constituționale. Va să zică: în prima situație a fost impardonabil votul (să-i zicem astfel) apolitic, în cea de a doua este condamnabil votul politic! Mă-ntorc și zic precum Moș Ion Roată: păi, dacă membrii acestor foruri s-ar cuveni să decidă strict în funcție de apartenența la un partid sau altul, de ce-i nevoie de o Comisie Juridică și de o Curte Constituțională? Ambele instanțe ar fi pur și simplu decorative: n-ar trebui decât să contabilizăm culorile și gata decizia! Apoi: Adrian Năstase a declarat public că s-a opus arestării lui Băsescu. Asta n-o fi auto-denunț? Cine împiedică o arestare, poate și s-o hotărască. Deci, Năstase recunoaște că guvernul său s-a implicat în deciziile justiției (secretul lui Polichinelle). Luat de val, fostul prim-ministru își bate singur cuie în talpă și, fără să vrea, ajunge să fie acuzat de propriile sale argumente! Mai departe: întors (avertizat?) de la Bruxelles, dl. Cezar Preda, vicepreședinte PD, anunță că și PD-iștilor „cu bube în cap” le vine rândul la DNA. Și că, în acest sens, „a avut o discuție cu ministrul justiției”. Adicătelea, ce i-o fi spus Monicăi? I-a dat liber la anchetat PD-iști? Trebuia s-o facă el? Nu era cu putință altfel – adică, prin exercitarea în fapt a menirii justiției într-o țară normală? Ori i-a cerut imperios ministrei să-i ia la întrebări pe colegii de partid „cu bube în cap”? Aceeași întrebare: trebuia s-o facă el? Justiția nu știe că are menirea să opereze egal și imparțial în toate mediile politice? Are nevoie de „verde” de la partide? Sau, și mai rău, o fi prezentat liste: pe ăsta da, pe ăsta, nu? Într-un fel, e tot un auto-denunț: probează imixtiunea puterii în treburile justiției. Dar întrebarea întrebărilor rămâne cine conduce, de fapt, România? S-ar zice că Președintele Băsescu. Singur. („Cânta un matelot la proră / Un singur matelot cânta…” Însă „Marea nu-l înțelegea”) La înscăunarea Elenei Băsescu pe post de lider la TPD (unde ești tu, Nicule?…) cea care a prezentat-o a clamat: „România este condusă de Elene!” Ferește-ne, Doamne, c-am avut parte de una și ne-a fost de-ajuns! Cea de a doua vizată ar fi, evident, Elena Udrea, un soi de combinație între Doamna Chiajna și Monica Lewinski. Unora le place Udrea. E dreptul lor. Mie, nu, deși fata pare destul de mobilată și sus. Dar să stea nația în miez de noapte zgâindu-se ore în șir la TV ca să urmărească panseurile Elenei, e prea mult. Și-i de-a dreptul bizar să constați că o țară întreagă, copleșită de probleme reale, grele și grave, își pierde vremea cu hamletizările Elenei în fața carnetului PD (parcă era craniul lui Yorick)! Între esențial și neesențial în politică, la noi prevalează scandalul de moment, superficialitatea orgolioasă și vedetismul umflat cu pompa. Cine-i Elena Udrea? Ce vrea? Cu ce drept? De ce nu ne lasă în pace? Dacă ar arăta ca Monica Macovei (nasul Cleopatrei!) cine ar mai lua-o în seamă? Mă tem că nici tutorele Băsescu!