Democrația presupune dezbateri publice și vot, nu plâns de milă și boicot



Pr. Constantin Sturzu. Foto: Mănăstirea Putna
Pr. Constantin Sturzu. Foto: Mănăstirea Putna

Anunțatul referendum din 7 octombrie pentru clarificarea (securizarea) definiției căsătoriei în Constituție e, deja, mai mult decât un exercițiu civic unic în istoria României. E unic prin faptul că e singurul pornit de la firul ierbii, adică de la cetățeanul de rând. Dar pe zi ce trece, devine provocarea bună și „ca să se descopere gândurile din multe inimi”(Luca 2, 35). Aparent, totul e simplu și firesc. Având drept de vot, ești invitat să te pronunți dacă tu crezi că o căsătorie se poate încheia doar între un bărbat și o femeie sau nu. În cel de-a doilea caz, îți asumi faptul că definiția căsătoriei rămâne deschisă și pentru alte combinații dintre „soți” – oricare (și oricâți!) ar fi ei.
Este ceva nedemocratic aici? E greșit că se ajunge la consultarea poporului? În cazul acesta, ori nu ne mai considerăm o societate democratică și acceptăm oficial că trăim în plină dictatură a corectitudinii politice, ori ștergem din dicționare etimologia acestui cuvânt (demos, adică popor; kratos, adică putere). Cei care boicotează referendumul transmit, practic, acest mesaj: „e democratic numai ce propunem noi, restul populației nu contează decât în măsura în care ne aprobă pe noi”.
Se încalcă prin această consultare populară drepturile cuiva? Este atacat cineva, ars pe rug, damnat dacă definiția actuală din Codul Civil „urcă” în Constituția României? Dacă referendumul va avea efectul scontat, pierde careva vreun drept pe care-l are acum? Evident, nu. Dormitorul rămâne tot spațiu privat, liber de orice ingerință și pentru persoanele de același sex, ca și pentru heterosexuali. Iar dacă cineva dorește să obțină drepturi pe care acum nu le are, poftim șansă. Drumul spre secția de votare este liber. Să meargă acolo și să spună „nu”. Apoi să continue, dar tot democratic, să lupte pentru ceea ce crede că reprezintă „dreptul” său.
De fapt, tovarășii sexomarxiști sunt perfect conștienți de un lucru. Așa cum comuniștii nu ar fi ajuns niciodată la putere în România decât cocoțați pe tancurile sovietice, nici ei nu vor avea niciodată șansa de a-și impune politica distrugătoare de neam, familie, valori creștine decât pe căi oculte, obligatoriu cu masivă susținere mediatică și politico-financiară. E un adevăr care-i doare, de aceea se văicăresc atât de tare. Dincolo de spoiala europeană, își dau acum pe față arama fariseismului, perorând precum înaintașii lor de acum două milenii: „Dar mulțimea aceasta, care nu cunoaște Legea, este blestemată!” (Ioan 7, 49). Iar strategia lor este una perversă de-a dreptul: „Noi ne poziționăm împotriva referendumului și spunem că opțiunea noastră este aceea de a nu merge la vot. Prin urmare, toți cei care nu vor merge la vot sunt de acord cu noi”. Sesizați viclenia acestui sofism ieftin? Când nu poți câștiga într-o înfruntare cinstită, apelezi la trucuri comuniste. Doar tovarășii bolșevici mai aveau obiceiul să vorbească în numele poporului, fără ca poporul să aibă șansa de a-și spune, în fapt, opinia.
O altă strategie este aceea de a forța toate canalele de comunicare la care au acces, inclusiv unele televiziuni naționale, să treacă sub tăcere referendumul. Ați sesizat asta? Pe de o parte, ca nu cumva populația să fie informată, pe de alta – pentru că le este frică de dezbateri. Se cuibăresc în contul privat de pe Facebook și de acolo – vorba lui nenea Iancu: „și dă-i, și dă-i și luptă…”. Singurul loc în care ies curajos – dar la adăpostul anonimatului, cum altfel? – îl reprezintă subsolurile unor materiale de presă de pe net, acolo unde o mână de oameni răspândește tot soiul de atacuri și de năzbâtii ce nu au absolut nici o legătură pe fond cu tema referendumului.
Recunosc că sunt amărât nu atât pentru că referendumul ar putea să fie o ultimă șansă de confruntare democratică, civilizată, ci pentru că acești oameni pe care-i pomenesc mai sus au picat în capcana unor duhuri și nu-și dau seama ce fac, de fapt. Căci tipul acesta de atitudine nu e nou deloc. Într-un mod asemănător s-au comportat cu Mântuitorul cei ce L-au condamnat fără să-I găsească, în realitate, nici o vină pe care s-o poată dovedi. Strategia celor ce au ajuns să-L răstignească seamănă izbitor cu ceea ce vedem și în această perioadă. Nici aceia n-au putut „să pună mâna pe El” pe față, ziua, căci „s-au temut de popor”(cf. Luca 20, 19). Dar au îndrăznit la adăpostul nopții, ghidați de Iuda Iscarioteanul. De aceea, Domnul taxează lașitatea lor: „Ca la un tâlhar ați ieșit cu săbii și cu ciomege, ca să Mă prindeți. În fiecare zi ședeam în templu și învățam și n-ați pus mâna pe Mine” (Matei 26, 55). Așa și cu sexomarxiștii noștri. Nu ies pe față, la lumina zilei să voteze, ci se pregătesc să atace subteran, în noaptea minții, când nu se mai aude vocea poporului, ci doar sunetul perfid al celor 30 de arginți.
Nu e deloc ceva de dorit să fii stăpânit, deodată, și de duhurile ce au stăpânit pe farisei, și de puterile ce dirijau acțiunile comuniștilor de odinioară. E chin cumplit și se vede asta la ei. Oamenii aceștia nu au pace, nu suportă deloc ideea de dezbatere, în care să-și expună sincer, dar sincer!, opiniile și intențiile. Adevărul este că nu e ușor să găsești argumente pentru a promova și arăta frumusețea (?) ori virtuțile (?!!) unirii dintre două persoane de același sex. Dar să urăști atât de mult ideea de căsătorie dintre un bărbat și o femeie, să nu o consideri nici măcar demnă de un scuipat pe buletinul de vot, asta numai un suflet chinuit poate! Vorba cunoscutului cântec de după Revoluție: „Doamne, vino Doamne, să vezi ce a mai rămas din oameni!…”.
(Pr. Constantin, Sturzu,Doxologia.ro)



Recomandări

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului