Democrat-liberalii suceveni solicită un post de secretar de stat în structurile guvernamentale. Președintele organizației județene a PD-L, Gheorghe Flutur, component al echipei de negociere la nivel central, a declarat sâmbătă, într-o conferință de presă, că obținerea postului respectiv reprezintă o prioritate pentru democrat-liberalii suceveni. Flutur a evitat să facă alte comentarii vizavi de acest subiect, precizând doar că sunt mai multe CV-uri depuse pentru ocuparea funcției de secretar de stat.
Cristian Irimie, șanse mari pentru fotoliul de secretar de stat la Ministerul Sănătății
Bursa zvonurilor arată că prima șansă o are medicul Cristian Irimie, pentru care se negociază un post de secretar de stat în Ministerul Sănătății. În ecuație mai intră actualul șef al Inspectoratului Școlar Județean, Petru Carcalete, la Ministerul Educației, și vicepreședintele în exercițiu al Consiliului Județean, Ilie Vasile, la Ministerul Economiei.
Flutur nu a exclus obținerea unor funcții pentru democrat-liberalii suceveni la nivelul unor agenții, companii sau regii naționale.
„Îmi doresc foarte mult ca și de la Suceava să avem oameni promovați în diverse funcții în Guvern. Așa cum în Parlament Suceava este reprezentată la vârf prin domnii Orest Onofrei și Dumitru Pardău, care sunt secretari la Senat respectiv la Cameră, sper ca după 1 ianuarie să avem în Executiv oameni și de la Suceava, inclusiv la nivel de secretar de stat și, dacă se dorește, și la alte niveluri – agenții, companii sau regii naționale. Este și funcție de solicitările colegilor noștri”, a declarat președintele PD-L Suceava.
Nu este exclusă varianta în care democrat-liberalii suceveni să nu prindă nici un post de secretar de stat, în condițiile în care influența lor la nivelul echipei de negociere la nivel central a scăzut, odată cu lovitura aplicată de Theodor Stolojan prin renunțarea la funcția de prim-ministru.






