Democrat-liberalii suceveni au stabilit în ședința Biroului Permanent Județean de joi calendarul acțiunilor de susținere a președintelui suspendat Traian Băsescu, acțiuni pe care le vor desfășura în campania pentru referendum. Potrivit informațiilor furnizate de secretatul general al Organizației Județene a PDL, deputatul Ioan Bălan, care deține și funcția de secretar general adjunct al partidului, una dintre cele mai importante acțiuni se va desfășura, pe Regiunea de Nord-Est, la Iași, unde sâmbătă, 21 iulie, va avea loc un miting de susținere a lui Traian Băseascu, în fața Palatului Culturii. Bălan a declarat că la Iași va participa un mare număr de militanți democrat-liberali, iar Organizația Județeană a PDL Suceava va fi prezentă cu o delegație importantă. „Adresăm invitația societății civile, cetățenilor care vor să apere statul de drept să participe alături de noi la acest eveniment”, a spus Bălan.
El a adăugat că celelalte acțiuni de susținere a președintelui suspendat vor fi popularizate din timp de către susținătorii lui Traian Băsescu. Referendumul pentru demiterea președintelui Traian Băsescu va avea loc pe data de 29 iulie. Băsescu a fost suspendat vineri de Parlament cu 256 de voturi ”pentru” și 114 ”împotrivă”, două voturi fiind anulate.