Democrat-liberalii suceveni au desfășurat marți, 1 aprilie, acțiuni de protest împotriva scumpirii benzinei și motorinei ca urmare a deciziei Guvernului de a introduce acciza suplimentară de 7 eurocenți pe litrul de carburant. PDL-iștii s-au aflat la orele prânzului în principalele intersecții rutiere și benzinării județ, unde au împărțit flyere cu mesajul „De la 1 aprilie, Ponta și Antonescu te lovesc ÎN PLIN!”, aluzie la faptul că un plin de benzină sau motorină va costa cu 25-30 de lei mai mult începând cu data de 1 aprilie.
Flyerele îi înfățișează pe cei doi lideri naționali ai PSD și PNL în postură de boxeri cu mănușile murdare de sânge. În municipiul Suceava acțiunea de protest a fost condusă de prim vicepreședintele organizației județene, Orest Onofrei, candidat la alegerile europarlamentare, alături de care s-au aflat secretarul general și prim vicepreședintele organizației municipale, Niculai Barbă și Lucian Harșovschi, și vicepreședintele Cristi Crețu.
Onofrei a declarat că prin această acțiune se urmărește de fapt conștientizarea populației asupra numeroaselor impozite pe care guvernarea actuală le-a pus pe spinarea românilor.