Democrat liberalii își vor lansa oficial candidații în cursa electorală pentru alegerile parlamentare din noiembrie în data de 31 octombrie, la Piatra Neamț, acolo unde vor fi prezenți și cei 14 candidați ai PD-L Suceava.
Secretarul general-adjunct al organizației județene Suceava a PD-L, Ioan Bălan, candidat la un mandat de deputat în colegiul Suceava-Est (Burdujeni) a declarat ieri că acțiunea va avea loc la Piatra Neamț tocmai ca o recunoaștere a faptului că Moldova nu mai este, cel puțin după alegerile locale din acest an, „un fief al PSD”.
„Alături de Suceava, și Piatra Neamț a dovedit că are suficiente resurse pentru a promova valorile democrat-liberale. Faptul că lansarea are loc aici reprezintă și o recunoaștere a rezultatelor foarte bune obținute la ultimele alegeri, într-o zonă considerată a fi stăpânită de PSD”, a spus Ioan Bălan.
El a ținut să reamintească faptul că programul de guvernare al PD-L, componenta pe agricultură a fost lansat la Suceava, în prezența liderilor naționali ai partidului, ocazie cu care aceștia au acordat „calificativul excepțional pentru modul în care a fost organizat evenimentul”.
El a mai spus că lansarea de la Neamț este de fapt și o dovadă a faptului că PD-L înțelege „descentralizarea” și în modul acesta de a transfera importanța unor asemenea acțiuni, celor din teritoriu.
De la Suceava va fi prezentă la Piatra Neamț o delegație numeroasă, Ioan Bălan anunțând că după data de 1 noiembrie, fiecare candidat al PD-L Suceava va organiza lansări în colegiile în care se bat, „balul” urmând a fi deschis chiar de el.
Eveniment
Democrat liberalii își descentralizează acțiunile politice





