Reacție

Democrat liberalii îl contrazic pe Mîrza



Democrat liberalii suceveni l-au contrazis pe președintele PSD Suceava, Gavril Mîrza, considerând că afirmațiile acestuia potrivit cărora liderii PD-L îi anunță pe cetățenii din localitățile în care se organizează cel de-al doilea tur de scrutin că ei vor fi cei care împart fondurile Consiliului Județean sunt false.
Secretarul executiv al PD-L Suceava, Cristina Iordăchel, a precizat că activitatea noului președinte al CJ Suceava, Gheorghe Flutur, și a consilierilor județeni ai PD-L, nu se va rezuma doar la distribuirea fondurilor către primării, conform prevederilor legale.
Iordăchel a precizat că democrat liberalii din deliberativul județean se vor deplasa în toate localitățile județului pentru a identifica problemele cu care acestea se confruntă, și pentru a le oferi primarilor informații cu privire la modul în care pot accesa fonduri europene.
„Vom oferi consiliere și sprijin pentru noii primari, atât administrativ, cât și politic. Județul Suceava a avut parte, timp de 16 ani, de o conducere care se ocupa probabil numai cu împărțeala banilor, și din nefericire suntem în situația de a fi pe ultimele locuri în toate statisticile privind nivelul de trai și de dezvoltare”, a declarat secretarul executiv al PD-L Suceava.
Cristina Iordăchel a precizat că strategia PD-L în campania electorală pentru turul al doilea de scrutin nu este bazată pe „șantajarea electoratului”.
„Nu spunem nimănui că dacă nu se votează un anumit partid, localitatea respectivă nu va fi finanțată de Consiliul Județean. Dimpotrivă, noi sprijinim primarii prin acordarea de consiliere, pentru a obține fonduri europene”, a încheiat Iordăchel.




Recomandări

Blocul afectat de explozia de acum trei ani din Burdujeni, luat în stăpânire de pisici, iar proprietarii sunt pe drumuri și acum