Demisiile în masă ale parlamentarilor opoziției nu pot determina declanșarea anticipatelor, ci determină organizarea de alegeri parțiale în colegiile de unde provin parlamentarii demisionari.
Alegerile anticipate se pot realiza, potrivit Constituției, după ce președintele țării dizolvă Parlamentul, în condițiile prevăzute de Constituție.
„După consultarea președinților celor două Camere și a liderilor grupurilor parlamentare, Președintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare și numai după respingerea a cel puțin două solicitări de învestitură”, se arată în Constituție.
O altă metodă pentru alegerea unui nou Parlament înainte de expirarea mandatului Legislativului în exercițiu ar fi cea menționată de președintele PNL vineri. Aceasta presupune un acord politic putere-opoziție și înseamnă, practic, ca toți parlamentarii să demisioneze.
Însă demisia unor parlamentari, indiferent că ei reprezintă sau nu un grup politic întreg, nu atrage după sine declanșarea de legislative anticipate, ci organizarea de alegeri parțiale, în colegiile de unde provin parlamentarii demisionari.
Potrivit Constituției și Regulamentelor Camerei și Senatului, calitatea de parlamentar încetează la data întrunirii legale a Camerei nou-alese sau în caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale, de incompatibilitate ori de deces.
Potrivit Regulamentelor celor două Camere, parlamentarii pot demisiona prin cerere scrisă, adresată președintelui Camerei respective. Acesta, în ședință publică, îl întreabă pe parlamentarul respectiv dacă stăruie în demisie, iar dacă răspunde afirmativ sau nu se prezintă în Cameră pentru a răspunde, cu toate că fost înștiințat, președintele declară locul vacant.
Regulamentul Camerei Deputaților precizează și că dacă cererea de demisie a fost depusă în ultima zi lucrătoare a unei sesiuni sau în timpul vacanței parlamentare, deputatul este considerat demisionat la data depunerii cererii. Cererea trebuie să conțină legalizarea de semnătură dată în fața notarului sau atestarea identității părților realizată de avocat.