Demi Moore, Josh Hartnett și Woody Harrelson au petrecut, sâmbătă noaptea, într-un club bucureștean



Actorii Demi Moore, Josh Hartnett și Woody Harrelson au avut parte de multă distracție, sâmbătă noaptea, în Club Terminus din București, la o petrecere privată organizată pentru echipa care filmează la Studiourile MediaPro din Buftea producția americană „Bunraku”.
Petrecerea echipei filmului „Bunraku” a umplut clubul Bucureștean, spre dimineață mulți dintre invitați alegând să stea afară. La fiecare dintre intrările încăperilor din club erau arborate bannere cu inscripții în limba engleză care făceau aluzii la film: „Un film mare cu buget mic”, „Încercăm să creăm artă”, „Puțin la dreapta, puțin la stânga…”, „Ești concediat!” sau „Bunraku, Motor!”.
La petrecere care a început în jurul orei 1.00, au mai venit alături de Demi Moore, Josh Hartnett și Woody Harrelson, actorul israelian Shahar Sorek, Aaron Toney, actrița japoneză Emily Kaiho și actorul spaniol Jordi Molla. O mare parte a echipei a venit direct de la filmările care au avut loc la Studiourile MediaPro de la Buftea.
Invitații au avut parte și de surprize. Astfel, la jumătatea petrecerii, pe ecranele din încăperile clubului a fost proiectat un film de cinci minute, o parodie a filmului „Bunraku”, dar și a momentelor de la filmări. În film, regizorul Guy Moshe îi spune lui Josh Hartnett, care lenevește, înconjurat de femei care îi fac fac vânt cu evantaie: „Josh, știi că te iubesc, dar trebuie să muncești non-stop pentru filmul acesta”, lînsă Hartnett continuă să lenevească, în timp ce Harrelson și dublura lui Demi Moore îl așteaptă la filmări în spatele unei cortine.
De asemenea, una dintre eroinele din „Bunraku”, interpretată în filmul-parodie de un bărbat, ajunge la concluzia că mama ei este din România, din Dorohoi mai exact, spre deliciu echipei românești care, pe tot parcursul proiecției, a scandat „Bunraku!”.
La petrecere au mai participat Iulia Vântur, Gianina Corondan și cântăreața Maria Radu.
„Bunraku” este o producție a Picturesque Film pentru Snoot Entertainment, filmată în România, la Studiourile MediaPro din Buftea.
„Bunraku” prezintă aventura unui țigan nomad (Josh Hartnett) care, plecat să se răzbune, se trezește în mijlocul unei confruntări de proporții mai mari decât anticipase. Distribuția este completată de Demi Moore, în rolul sclavei unei căpetenii de războinici care o forțează să-l ia în căsătorie, și de Woody Harrelson – în rolul unui barman.
Acțiunea filmului a cărui lansare este prevăzută pentru 2009, este plasată într-un univers inedit, asemenator celui din Sin City, care îmbină elemente din teatrul de păpuși, benzi desenate și jocuri video.
Josh Hartnett, născut la 21 iulie 1978, la San Francisco, a mai jucat, în ultimii ani, în filmul „Sin City/ Frank Miller’s Sin City” (2005), de Robert Rodriguez, Frank Miller și Quentin Tarantino, „Dulcele sărut al Daliei/ The Black Dahlia” (2006), de Brian de Palma și „30 Days of Night” (2007), de David Slade.
Demi Moore, născută pe 11 noiembrie 1962, a devenit cunoscută ca actriță în anii ’80, iar în următoarea decadă ea a ajuns a fi una dintre cele mai faimoase vedete de la Hollywood. Ea a mai juca în filme precum „Fantoma mea iubită”, „Bobby”, „Propunere indecentă”, „Litera Stacojie”, „Striptease” etc.
Woodrow Tracy „Woody” Harrelson, născut pe 23 iulie 1961, este un actor american câștigător al unui premiu Emmy și nominalizat la Oscar. Este, probabil, cel mai bine cunoscut datorită rolului din sitcomul „Cheers”. El a realizat însă și alte roluri notabile, în filme ca „Născuți asasini”, „La hotarul dintre viață și moarte”, „Ultimul radio show”, „Nu există țară pentru bătrâni” etc.
Tradiție teatrală originară din Osaka (vestul Japoniei), bunraku este interpretat de un singur recitator care interpretează toate rolurile, și trei păpușari, pentru fiecare marionetă. Păpușile sunt adevărate opere de artă. Bunraku a fost înscris în patrimoniul cultural al umanității de către UNESCO în 2003, după teatrul Nô (2001) și înainte de Kabuki (2005).