Dezvoltare turistică

Demersuri pentru înființarea „OMD Suceava – Orașul Cetății de Scaun”

Ion Lungu spune că Suceava are patru categorii de turism - cultural, ecumenic, de agrement și de shopping
Ion Lungu spune că Suceava are patru categorii de turism - cultural, ecumenic, de agrement și de shopping

Municipalitatea suceveană a demarat procedurile de înființare a unei Organizații de Management al Destinației, o asociere cu caracter public-privat care va avea ca obiectiv gestionarea destinației turistice Suceava.
Prima întâlnire cu cei pe care municipalitatea vrea să îi ia parteneri în OMD va avea loc vinerea viitoare, în data de 4 februarie.
Conform primarului Ion Lungu, care a avut discuții pe această temă și cu ministrul Turismului, Daniel Cadariu, deja s-a depus la Ministerul Justiției cerere pentru rezervarea denumirii, fiind făcute trei propuneri de nume, conform procedurii:
1. OMD Suceava – Orașul Cetății de Scaun
2. OMD Suceava – cu inima deschisă
3. OMD a municipiului Suceava.
Planurile municipalității sucevene vizează includerea în această asociere a Consiliului Județean Suceava, a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, a Muzeului Național al Bucovinei, dar și a unor reprezentanți ai industriei hoteliere, ai agențiilor de turism, inclusiv două mari centre comerciale – Shopping City Suceava și Iulius Mall Suceava.
„Avem acest brand – Bucovina, avem turism cultural, ecumenic, turism de agrement și turism de shopping, de asta am dori să includem toate aceste structuri în cadrul Organizației de Management al Destinației Suceava – Orașul Cetății de Scaun”, a spus edilul municipiului reședință de județ.

Recomandări

Cooperare transfrontalieră pentru siguranța cetățenilor: Proiectul „Be preventive” a fost lansat oficial la Suceava

Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie

Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie, în ședința de CL din 31 martie
Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie, în ședința de CL din 31 martie