Demersuri pentru curse spre Marea Britanie de pe Aeroportul „Ștefan cel Mare”



Autoritățile județene au început demersurile în vederea deschiderii unor curse aeriene dinspre Suceava spre Marea Britanie. Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat în cursul zilei de luni că directorul Aeroportului „Ștefan cel Mare”, Ioan Măriuța, și inspectorul de marketing al aeroportului, Cristian Cocuz, au participat în perioada 11-12 februarie a.c. la un eveniment organizat în Marea Britanie de către o companie de consultanță britanică pentru creșterea traficului de turiști dinspre această țară către Europa de Est și Rusia. Nechifor a spus că participarea delegației sucevene la acest eveniment a avut ca scop și dezvoltarea unor relații între România și Marea Britanie în domeniul turismului, dar și găsirea unor soluții pentru dezvoltarea unor curse aeriene de pe Aeroportul „Ștefan cel Mare”. „Piața din Marea Britanie, ca teritoriu emitent de turiști, este foarte importantă. În Marea Britanie sunt oameni cu bani care își permit vacanțe în străinătate. Știm că ei au fost axați până în prezent spre destinații de vară, ca cele din Spania și Italia, însă există o componentă importantă care o reprezintă și turismul cultural, oferit de județul Suceava”, a spus Nechifor. El a arătat că intenția este de a deschide curse aeriene către țări în care există un număr mare de suceveni plecați la muncă, cum este și Marea Britanie.



Recomandări

Compania AnimaWings și președintele CJ, Gheorghe Șoldan, au anunțat noi zboruri directe București – Suceava începând din această toamnă

Conducerea companiei AnimaWings și președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan, au anunțat zboruri noi de la Suceava la București și retur
Conducerea companiei AnimaWings și președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan, au anunțat zboruri noi de la Suceava la București și retur