Obținerea de fonduri pentru construirea unui nou spital în municipiul Vatra Dornei și a unui nou corp de clădire la Liceul Teoretic “Ion Luca” din localitate reprezintă două dintre obiectivele vizate în acest an de deputatul PNL Dumitru Pardău. Parlamentarul liberal a motivat într-o conferință de presă demersul său. Pardău a spus că ridicarea unui nou corp de clădire la liceul din Vatra Dornei este un lucru necesar în condițiile în care în prezent sălile de clase sînt insuficiente ca urmare a creșterii numărului de elevi. În privința spitalului, a spus deputatul liberal, acesta funcționează într-o clădire foarte veche, improprie, iar renovările și reparațiile nu-l mai pot menține într-o stare viabilă. Se impune, a subliniat Pardău, găsirea de fonduri pentru construirea unui nou spital. “Acestea sînt principalele mele proiecte pentru perioada următoare. Ele vin în continuarea proiectelor de anul trecut, dintre care cel mai recent din decembrie, care a vizat tot municipiul Vatra Dornei, când am obținut 6,5 miliarde de lei pentru centrala pe rumeguș”, a spus Pardău.





