România și Bulgaria îi cer comisarului european pentru Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune, Laszlo Andor, sprijin pentru a convinge țările membre UE să ridice în 2012 restricțiile pe piața muncii pentru cetățenii români și bulgari, informează site-ul Novinite.com.
Ministrul român al Muncii, Sebastian Lăzăroiu, și omologul său bulgar, Totiu Mladenov, i-au transmis o scrisoare comisarului european, cerând un raport al Comisiei Europene privind libera circulație a angajaților, care să fie folosit ca bază pentru luarea deciziilor înaintea revizuirii restricțiilor, programată să aibă loc la sfârșitul acestui an.
„Credem că un astfel de raport ar ajuta statele membre care încă mai mențin restricții pe piața muncii pentru cetățenii români și bulgari să ia decizii pozitive, în vederea ridicării restricțiilor”, afirmă scrisoarea.
„Credem că libertatea de circulație a angajaților trebuie să devină o realitate, iar măsurile tranzitorii trebuie ridicate din cel puțin două motive: libera circulație este un drept fundamental în UE și tipurile de migrare din noile state membre nu justifică aceste măsuri”, adaugă cei doi miniștri ai Muncii.
România și Bulgaria se află în cea de-a doua fază a restricțiilor impuse pe piața muncii, cunoscute în limbajul UE drept „arajamentul 2+3+2 ani”. Cea de-a doua fază se încheie la 31 decembrie 2011.
Zece state membre UE mențin încă restricțiile piața muncii pentru români și bulgari, având posibilitatea să prelungească aceste măsuri pentru încă doi ani. Marea Britanie, Germania și Austria au menținut restricțiile în pofida unei recomandări contrare a Comisiei Europene, iar pentru a lucra în Irlanda și Belgia românii și bulgarii trebuie să prezinte un permis de muncă pentru a putea obține un loc de muncă.
Prezența angajaților est-europeni rămâne un subiect sensibil în Austria și Germania, în special după intrarea în recesiune, care a determinat creșterea ratei șomajului.
Comisia Europeană și Parlamentul European nu pot decât să formuleze recomandări pentru statele membre în legătură cu deschiderea pieței muncii pentru bulgari și români, numai guvernele naționale putând lua o decizie finală asupra acestui subiect.
Novinite.com apreciază că demersul comun al miniștrilor român și bulgar are puține șanse de reușită, reamintind că ministrul austriac al Muncii, Rudolph Hundstorfer, a estimat că zece mari țări UE vor menține restricțiile până în 2014. Cu toate că nu a precizat la ce state se referă, acestea sunt probabil cele care nu au deschis încă piața muncii pentru cetățenii celor două țări – Austria, Belgia, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Malta, Marea Britanie și Olanda.