DELTA – II

„Peturi goale / Curg la vale” ar putea fi refrenul unui „Cântec al Dunării”, varianta 2006. În octombrie, parcă se vedeau mai puțin. Acum, la sfârșit de noiembrie, scăzând apele, sticlele scofâlcite au rămas înfipte în maluri, prinse între rădăcini și tivind canalul Sf. Gheorghe cu guler din plastic mâlit. Dacă ai răbdare să cauți, afli printre micile epave cu etichete pe jumătate șterse, peturi de bere necunoscute în România – or fi coborât în derivă tocmai din Pădurea Neagră? Toată berea îngurgitată în jumătate de Europă își trimite rămășițele aici, în Deltă, și albul impecabil al egretelor a ajuns să așeze pete distonante în galben-murdarul gunoiului fără de moarte… Cine n-a ascultat fâlfâitul melodios al lebedelor în zbor, așternut ca un balsam peste ape, nu știe ce-i frumos, delicat și straniu în ceea ce a mai rămas din lumea lumilor noastre. Cine n-a văzut cohortele de peturi năpădind Delta Dunării, n-are cum să-și imagineze proporțiile agresiunii la care-i supus acest unic tărâm de basm al continentului, poluat din greu și chimic, și fizic. Acum, în prag de iarnă, nuferii s-au mistuit în ape, brădișul a căzut la fund, păsăretul s-a călătorit, sălciile-s dezgolite și doar ici-colo se mai ițește explozia portocalie a vreunei tufe zăpăcite – iluzie; nu-s florile cornului tânăr, ci un nimb de frunze roșcate încăpățânat să rămână agățat de ram. Hărmălaia turistică a verii s-a mai potolit, odată cu încetarea forfotei bezmetice a șalupelor cu motor de zeci de cai care, de la răsărit până la apus, dădeau în clocot unda fluviului – nu pentru că s-ar grăbi să ajungă undeva cu oarece rost, ci doar spre satisfacția chiuită a junilor și junelor cu bani gârlă, dornici de senzații tari și complet incapabili să înțeleagă rosturile ființei Deltei, refractară la acute și întemeiată pe ritmul lent, ne-grabnic, al vâslei. Adevărat, lotca cu rame a cam dispărut din peisajul Deltei. Doar câte un lipovan de tot nevoiaș își strecoară barca pe sub maluri, unde-i curentul mai adormit, clefăind cu vâslele. Restul pescarilor s-a motorizat de mult. Pluteam iavaș-iavaș, pe Dunărea Nouă, contra curentului, către locul cu avat știut din anii trecuți. Motorașul atașat lotcii dădea rateuri, tușea, se oprea când ți-era lumea mai dragă și bietul barcagiu a făcut scurtă la mână trăgând de sfoara ce urma să re-anime „Veterok”-ul de 8 cai putere. Ne-a depășit o altă lotcă, mânată de un motoraș miniatural. Barcagiul explică: „Are numai 3 cai, da-i Yamaha”. De unde se vede că un motoraș japonez de 3 CP poate fi mai puternic și mai rapid decât unul rusesc creditat cu 8 cai – adică, de aproape 3 ori mai zdravăn (și cu consumul în consecință)? Iaca, de asta a căzut comunismul: n-a fost, întâi de toate, prăbușire ideologică, ci economică! O carte (evident, sovietică) a copilăriei noastre („Alitet pleacă în munți”) povestea despre eforturile rușilor de a aduce sub ascultare eschimoșii din preajma Alaskăi. Propaganda Kremlinului s-a poticnit definitiv în fața unor… chibrituri: cele americane se aprindeau imediat, cele rusești, după lungi eforturi, unul din șapte. „Ce fel de orânduire e asta a voastră – întrebau vânătorii de foci – dacă nici chibrituri nu-i în stare să facă?” Așa-i și-n Deltă: „Motorașul Veterok / Tragi cu pușca, nu ia foc!”… În Pensiune (au răsărit sumedenie, pe toate malurile și grindurile) liniște bleagă: doar două camere ocupate – cele ale noastre – restaurantul, gol (s-a animat doar la meciul cu „Dinamo” Kiev, când slujbașii, cu mic cu mare, s-au înghesuit într-o ultimă adunare ad-hoc înaintea trimiterii în șomajul de iarnă). Peștii, bieții de ei, se străduiesc să-și facă datoria: știuca încă mai atacă viguros, somoteiul mănâncă în draci, să-și adune puteri pentru lunile de amorțire, avatul e capricios, dar nu absent, crapul s-a lenevit de tot, șalăul, abia-și deschide gura. Delta, la sfârșit de noiembrie, când e lăsată în pace de pacostea turiștilor veniți să chefuiască pe mal și să urle manele, pare mai adevărată, recăpătându-și aura de mister ce i-a legitimat, cândva, faima. La primăvară, împărăția apelor nu-și va întâmpina oaspeții cu prea multă tăcere adâncă, șopot de unde și rotiri joase ale păsăretului, ci cu pensiunile pe ușa cărora scrie „pull” și „push”, cu terenuri de tenis, bowling, piscine, aer condiționat și, mai ales, șalupe rapide a căror viermuire fără rost văd că n-o controlează și n-o disciplinează nimeni…