Mult mai păguboasă decât corupția, în întreaga noastră istorie națională, dar și în povestea de fiecare zi a mult prea ruinatei Suceava, e prostia. Unii, cu o inexplicabilă generozitate, o numesc incompetență, deși e prostie crasă, vindicativă și arogantă, îngunoind Suceava cu șmecheriile ieftine ale unui dezgustător parvenism. Datorită agresivității insolente a prostiei, Bucovina s-a coșnegit, iar personaje remarcabile, în felul lor, precum Gheorghe Flutur, Vasile Ilie sau Ion Lungu, dar și cei doi tineri viceprimari ai Sucevei, sunt îmbrâncite mult prea adesea în penibil de camarilele politruce de foști președinți de ceape sau de foști negustorași de butelii, care uită pripit de învățătura unei snoave, pe care mi-a spus-o un alt fost personaj remarcabil al județului, Petrică Știrbu (eu continuu să susțin că oameni remarcabili ai județului au fost și regretații Gavril Moroșanu, Daniel Catargiu și Constantin Sofroni, dar și înțeleptul politician Gavril Mîrza).
Cică un țăran, care-și iubea porcul, copleșindu-l cu bunătățuri, în dauna câinelui, veșnic disprețuit și flămând, de Ignat i-ar fi aruncat ciobănescului său un oscior, apoi s-a îndreptat, cu cuțitul în mână, spre porcul lui iubit. Încă flămând și disprețuit, câinele cică ar fi oftat mioritic: „Știam eu că traiul bun nu durează o veșnicie!”. Din nefericire, ăstora, proștilor ajunși ștabi, nici că le pasă de trecerea trecerii, ei înfruptându-se hapsân, porcește, din lăturile clipei. Ei sunt statul, iar statul a fost și rămâne un delicvent și un relicvent exponențial.
Cândva, în rezoluțiile din vremea guvernării sale, Ion Antonescu nota că statul, dacă dorește să pretindă onestitate cetățenilor săi, trebuie să dea primul exemplul onestității sale. Dar, ca și „Constituția”, care ar trebui să reprezinte temelia (precum „Crezul” pentru Biserica lui Iisus) onestității statului, și sfatul Mareșalului a fost și rămâne ignorat, ba chiar disprețuit. Statul, și hoț, și tâlhar, și asupritor, și mincinos, și parșiv, tropotește cu opincile murdare pe „Constituție” precum proștii prin birourile autorității de stat, astfel încât s-a ajuns ca doar zeciula pe care o plăteau străbunii să ne rămână nouă, statul furând, tâlhărind și irosind totul. Pe legile lui nu te poți baza, pentru că legile nici nu mai sunt legi, ci șmecherii de pus poporul în butuci. Pe instituțiile lui, nici atâta, pentru că și ele s-au transformat în formule de lăsat poporul la cheremul proștilor. Statul ne-a transformat într-o jalnică succesiune a generațiilor de sacrificiu. Niciodată, deși ni s-a părut altfel, nu s-a luat biciul de pe spinările noastre, niciodată statul nu a respectat și cinstit sacrificiile generațiilor, deși se preface, uneori, atârnându-și proștii de panglicile jerbelor omagiale, că ar avea ceva de sărbătorit, deși nu-și pompoșează decât foști președinți de ceape, securiști sau negustorași de butelii, toți la fel de șmecheri, de descurcăreți și de stat.
Recent și fără nici o legătură cu acest subiect (oare?), la București, cinci tineri muzicieni suceveni au câștigat tot ce se putea câștiga (Bucureștii au avut un singur câștigător, din douăzeci de învingători pe țară), iar la întoarcere, când dascălii micilor mari artiști suceveni s-au prezentat la slujbe, în loc de firească sărbătorire, ei au avut parte doar de refecul proștilor-stat: „Vă dau afară, dacă intrați în grevă!”.
Care grevă? Care stat? Care afară?
Și mai recent, la Centrul de Afaceri de pe imașul din Salcea, pe care, cândva, l-am tot spuzit cu visele copilăriei, a avut loc ședința Consiliului Euroregiunii „Prutul de Sus”, iar „visele” Trilateralei cu masă pleonastic triunghiulară par să fie mai naive și mai irealizabile chiar și decât cele ale copilului care am fost cândva, din aceeași pricină: proștii-stat. I-am spus asta, pentru că mi se ceruse o părere, și domnului Gheorghe Flutur, dar fără să-l surprind cu vreo noutate, și dumnealui fiind singur, cumplit de singur, pe imașul acela din vecinătatea pădurii Siminicei, aglomerat cu arhitectură modernă, cu oameni valoroși, dar de care nimeni nu are nevoie, și cu o puzderie de proști-stat, care nu puteau rata un astfel de eveniment monden. E cumplită pustietatea și de neîndurat e singurătatea din aglomerarea prostiei-stat, care, în cele din urmă, îl va strivi și pe Gheorghe Flutur, așa cum i-a strivit și pe Gavril Moroșan, și pe Daniel Catargiu, și pe Constantin Sofroni, și pe Ilie Vasile, și pe Gavril Mîrza. Stat. Care stat?
