Gastro Cusine Romania

Deliciile culinare cu care patru suceveni au impresionat juriul la o competiție internațională

Echipa regională Gastro Cusine Romania, dintre care patru membri sunt suceveni

Patru suceveni s-au numărat printre cei aproape 2.000 de bucătari care au concurat luna aceasta în cadrul celei mai vechi, mai mari și mai diverse competiții internaționale de artă culinară din lume – IKA Culinary Olympics, care are loc în Germania, la Stuttgart.
Echipa de bucătari profesioniști care a reprezentat România în concurs a fost condusă de către Chef Ovidiu Procopeț, asistent universitar la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, specializarea Științe Gastronomice, acesta având alături alte trei suceveni: Ilie Hasna (Pastry Chef și CEO la JoliePan), Dan Havârneanu (Chef și CEO la Iberic Premium), Silviu Cristian Federeac (Chef la Taco Loco Suceava).
Echipa României a beneficiat și de prezența altor bucătari renumiți – Chef Bran Arpad, Chef Liviu Morărescu, Chef Robert Voicu și chef Aurelian Boruga, cu toții creând preparate delicioase, respectând cu strictețe regulile competiției și demonstrând abilități excepționale.
La categoria Finger food, specialiștii români au creat delicii culinare cum ar fi „morcov fermentat cu piure de dovleac”, „pară marinată cu vin roseși brânză maturată de capră”, „mușchiuleț de Mangaliță cu piure de fructe de pădure”, „parfait din ficat de prepeliță cu zmeură și semințe de pin”.

Deliciile culinare cu care echipa regională Gastro Cusine Romania s-a prezentat la competiția de nivel mondial

La Meniu Gourmet, bucătarii români au pregătit „filéde sturion marinat în suc de sfeclă roșie”, „budincă de hrișcă cu inserție de ardei iute și mix de legume gătite sous-vide”, „consomméde fazan cu legume brunoisse”, „stufat de miel cu tartar de hribi și sos de vin roșu” și „mousse de ciocolată Evocao cu blat gluten-free și crocant de migdale, inserție de zmeură”.

Deliciile culinare cu care echipa regională Gastro Cusine Romania s-a prezentat la competiția de nivel mondial
Deliciile culinare cu care echipa regională Gastro Cusine Romania s-a prezentat la competiția de nivel mondial

La categoria Meniu Aperitive Reci, au fost prezentate preparate ca „Tartar de cerb cu hribi marinați în oțet de mure și piure de afine”, „tartă de calcan de Marea Neagră cu icre negre”, „millefoglie din sfeclă roșie cu quenelle din ciuperci sălbatice”.

Deliciile culinare cu care echipa regională Gastro Cusine Romania s-a prezentat la competiția de nivel mondial
Deliciile culinare cu care echipa regională Gastro Cusine Romania s-a prezentat la competiția de nivel mondial

La categoria „Platou festiv pentru 8 persoane”a rezultat o simfonie de arome și culori: „Terină de căprioară cu inserție de hribi și leurdă în mantie de vin roșu”, „Galantină de prepeliță în mantie de spanac cu dovleac”, „Terină de porumbel cu flori de soc”.

Deliciile culinare cu care echipa regională Gastro Cusine Romania s-a prezentat la competiția de nivel mondial
Deliciile culinare cu care echipa regională Gastro Cusine Romania s-a prezentat la competiția de nivel mondial

La categoria Desert Petit Four, echipa a pregătit o colecție delicioasă de mini-deserturi, perfecte pentru a completa cu o notă de dulceață și rafinament – „Mini tartă cu migdale, «bomboană de ciocolată, caramel și alune de pădure, cireșe cu fistic», «cochilie din ciocolată amăruie».

Deliciile culinare cu care echipa regională Gastro Cusine Romania s-a prezentat la competiția de nivel mondial
Deliciile culinare cu care echipa regională Gastro Cusine Romania s-a prezentat la competiția de nivel mondial

Printre deliciile culinare prezentate au mai fost tradiționalii papanași, dar și „Copacul vieții”, creat din ciocolată, cu care au reușit să impresioneze juriul competiției internaționale.

Deliciile culinare cu care echipa regională Gastro Cusine Romania s-a prezentat la competiția de nivel mondial
Deliciile culinare cu care echipa regională Gastro Cusine Romania s-a prezentat la competiția de nivel mondial

Echipa regională Gastro Cusine Romania a obținut, astfel, o Mențiune și o diplomă de participare în cadrul competiției de renume mondial.

Deliciile culinare cu care echipa regională Gastro Cusine Romania s-a prezentat la competiția de nivel mondial
Deliciile culinare cu care echipa regională Gastro Cusine Romania s-a prezentat la competiția de nivel mondial

Pe lângă promovarea culturii culinare românești, ambasadorii gastronomiei inspiră și viitoarele generații de bucătari, oferind modele de urmat tinerilor pasionați de gastronomie.

Chef Ovidiu Procopeț, asistent universitar la USV, cu Silviu Cristian Federeac, Chef la Taco Loco Suceava

Recomandări