Cronica plastică

Delicatețe și transparență



Delicatețe și transparență
Delicatețe și transparență

La Galeria de Artă „Ion Irimescu” din municipiul Suceava s-au conjugat fericit, săptămâna trecută, două expoziții care-au intrat în rezonanță afectivă având ca elemente comune delicatețea și transparența. Este vorba de delicatețea și transparența suprapunerilor cromatice ale acuarelei din lucrările lui Dumitru Rusu (o selecție din suita care a alcătuit expoziția cu genericul „Anotimpurile Bucovinei”, pe care maestrul cu barbă colilie a prezentat-o, la sfârșit de septembrie, pe simezele celui mai generos, ca extensie, și mai bine amenajat perimetru expozițional sucevean – Galeria de Artă a Universității „Ștefan cel Mare”) și de delicatețea și transparența translucidă a sticlei din artefactele, care îmbină utilitatea cu estetica, proiectate și realizate de Mircea Dăneasă, cu sprijinul și măiestria sticlarilor suceveni, în cadrul atelierelor și experimentărilor creative ale participanților la cursul de artă a sticlei de la masteratul de Artă vizuală, design și imagine publicitară asistate de calculator. O coabitare vremelnică, fără o mise en scene gândită inițial, capabilă să ofere un discurs vizual paralel și în același timp unitar. O lunecare, un glissando emoțional, în care alternanța ciclică și ritmul succesivelor treceri existențiale ale anotimpurilor, din care Dumitru Rusu decupează secvențe din mirificul spațiu bucovinean, vibrează la unison cu formele voluptoase și palpabile ale sticlei profesionist modelate de Mircea Dăneasă. Delicata tehnică grafică a acuarelei, despre care cineva spunea că se apropie cel mai mult de poezie, și tehnica modelării și dozării cromatice a materiei translucide, tehnici creative care au în ele sâmburele hazardului, îi apropie pe cei doi artiști care, cu eleganță seniorială, s-au întâlnit acum într-un spațiu al dialogului. Dumitru Rusu, despre care criticul de artă Valentin Ciucă spunea că „are capacitatea de a vedea simplu și de a exprima nuanțat adevărurile vizibilului pe care-l percepe fie în priză directă, fie pe calea mediată a memoriei”, stăpânind totodată „arta de a face din peisaj o privilegiată stare de spirit”, și Mircea Dăneasă, care se distinge „prin capacitatea de a sonda zonele de profunzime ale lucrurilor” de unde își extrage esența ideilor, ne oferă, într-o formulă expozițională care, așa cum am spus, s-a configurat ad-hoc, o mostră de coregrafie plastică (la urma urmei este un…dans al delicateței și transparențelor) de care sunt capabili doar cei care fac parte din aristocrația sufletului.



Recomandări

Lucrări de pictură și realizări în tehnici proprii au deschis orizontul unei noi expoziții ”Simfonii de toamnă”, semnată Radu Bercea, la Fălticeni

Lucrări de pictură și realizări în tehnici proprii au deschis orizontul unei noi expoziții ”Simfonii de toamnă”, semnată Radu Bercea, la Fălticeni
Lucrări de pictură și realizări în tehnici proprii au deschis orizontul unei noi expoziții ”Simfonii de toamnă”, semnată Radu Bercea, la Fălticeni