Delicatese (nu doar culinare) (38). Ironie populară

Love. „Cel îndrăgostit nu poate dormi nici într-un pat cu așternut de mătase, pe când cel neîndrăgostit doarme comod și pe o piatră și printre mărăcini.” (Francis Bacon)
Coarne.”Nu poți culege trandafiri fără a te teme de spini, după cum nu poți avea o femeie fără a te teme de coarne.” (Benjamin Franklin)
Porc.Un porc dintr-o gospodărie vasluiană spune că anul ăsta s-a săturat și că nu are de gând să se sacrifice tot el, așa cum așteaptă sătenii care i-au dat de mâncare de-a lungul ultimelor luni. „Am înțeles, cineva trebuie să se sacrifice, dar nu vă mai uitați la mine! Să se mai sacrifice și curcanul. Sau puiul. Sau rața. Oricine altcineva, numai nu eu. De ce trebuie mereu să ne sacrificăm noi, porcii? Am înțeles, porcii tăiați anul trecut de Crăciun au fost o generație de sacrificiu, dar de ce trebuie ca și generația mea să întâmpine aceleași greutăți?“, a mai declarat porcul, în fața unui public de săteni abțiguiți cu țuică fiartă și veniți să-i bage cuțitul în beregată. Porcul mai susține că nici măcar nu e așa de gras. „Da, poate că am luat puțin în greutate din cauza stresului, dar în nici un caz n-am o sută cincizeci de kilograme, ca-n anunț. Menționez că pozele pe care vânzătorul meu le-a pus pe Olx nu mă avantajează deloc, fiind făcute dintr-un unghi nu foarte flatant.“ Acestea au fost, de fapt, chiar ultimele cuvinte ale porcului, înainte de a fi răpus de cuțit și pârlit cu paie. De partea cealaltă, sătenii spun că porcul a fost delicios și că abia așteaptă să guste și din cozonac. (Cațavencii)
Ironie (populară). Atât poeziile satirice, cât și strigăturile conțin, pe lângă umor și multă ironie. Este o caracteristică a istețimii populare care, în puține cuvinte, în câteva versuri, surprinde caracteristicile fundamentale ale personajului. Există și unele mici creații licențioase, în exclusivitate ironice. Astfel: ”Treci, prostule, la ceaun!” (Unui bărbat care-și tot plânge singur de milă, care consideră că nu este tratat cum se cuvine. A mânca direct din ceaun, fără să i se pună de către soție mâncarea în farfurie, cu tacâmurile aferente, era o mare jignire, o desconsiderare a masculinității). ”Mulțam mamei și lui tata, / Că mi-au dat fata / Sfredelită gata!” (Sunt false – ironice – ”mulțumiri”, adresate de ginere socrilor săi, când a constatat că mireasa nu este fată mare. Cuvântul „sfredelită” are sens de „găurită”. De aici și expresia „o bortă de-a gata”.) Alte exemple: ”Am rămas pe gânduri / Ca baba pe scânduri!”, ”Vai de mine, iar-s beat, / C-am văzut holerca-n gard / Și vinu-ntr-un ciung uscat!” (La adresa bețivilor rămași fără bani.), ”Fata popei napci avea / Printre gard ea napci-îți-da!” (joc de cuvinte), ”- De când te-ai…, / – Nu te-ai mai…? / – Mai că m-aș…! / – Hai și ne-om…!”, ”- Cum de-aseară, ș-amu nu? / – Hai ș-asară, hai ș-amu!” (Gh. Pața, ”Folclor licențios din Țara Dornelor”)
Cărți (de căpătâi). ”În 1985, Aurelian T. Dumitrescu l-a cotrobăit cu întrebări pe Nichita. Care sunt autorii preferați și cărțile de căpătâi? 1. Biblia 2. Ghilgameș și Enghidu 3. Cărțile morților egipteni 4. Lao Tze – Cartea lui Dao de Tzin 5. Odiseea 6. 12 cezari de Suetonius 7. Satiricon 8. Călătoriile lui Guliver 9. Don Quijote 10. Faust 11. Miorița 12. Eminescu 13. Baudelaire 14. Moby Dick 15. Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte 16. Bacovia. Și din Eminescu (din Mișu, cum îl alintă el) care vers te-a impresionat? – Fiind băiet, păduri cutreieram. Care din poeme îți place mai mult? – Odă în metru antic, pentru că începe cu cel mai frumos vers care s-a scris vreodată în limba română – „Nu credeam să-nvăț / A muri vreodată.” Sonetele. Toate sonetele și mai ales „Trecut-au anii”, pentru totalitatea unui vers cristalizat în doar două catrene și două terține. “Trecut-au anii ca nouri lungi pe șesuri / Și niciodată n-au să vie iară…” Luceafărul – fără comentarii. Kamadeva – pentru că fantezia și viziunea poetului devin contemporane.”
Fazan cu pene. Bucătăria țarilor ruși nu a fost unică doar datorită gustului delicios al mâncării, ci și pentru că felurile de mâncare au fost prezentate într-un mod original. De exemplu, fazanul cu pene a fost cea mai spectaculoasă masă servită împăratului Nicolae al II-lea în timpul odihnei sale în Crimeea. Rețeta necesita o îngrijire specială și o gătire atentă. Mai întâi fazanul a fost jumulit și toate penele au fost, la urmă, repuse în aceeași ordine. Apoi pasărea a fost pregătită conform rețetei tradiționale: a fost băițuită în apă sărată, cu mirodenii, și coaptă în cuptor, turnând periodic propriul suc deasupra. Carcasa coaptă a fost apoi înfășurată în aluat crud în care au fost înfipte toate penele. Apoi, vasul a fost pus din nou în cuptor. Drept urmare, când platoul era pus pe masă, fazanul arăta ca o pasăre vie.
Dorință.Un evreu burlac, sărac și singuratic trăia în același apartament cu mama lui, care era oarbă. În rugăciunile sale zilnice, îl tot implora pe Dumnezeu să-i îmbunătățească viața. La un moment dat, Domnul s-a îndurat de el și i-a spus că îi poate împlini doar o singură dorință. Evreul spune: – Mulțumesc, Doamne! Singura mea dorință este ca mama mea să vadă cum frumoasa și blânda mea nevastă viitoare agață de gâtul fiicei noastre un colier de 20.000.000 dolari în Mercedesul meu, parcat lângă bazinul vilei mele superbe din Beverly Hills! Dumnezeu concluzionează, căzut pe gânduri: – Mai am multe chestii de învățat de la evreii ăștia!
Sfat.„Întotdeauna ascultă-ți instinctele și află că toate răspunsurile de care ai nevoie se găsesc în tine. Stai singur un timp. Fii suficient de relaxat pentru a găsi răspunsurile și a le asculta. Găsește ceva care îți place să faci și apoi trăiește o viață care să dovedească acest lucru. Țelurile tale ar trebui să țâșnească din valorile tale, și atunci munca ta va radia dorințele inimii. Acest fapt te va opri de la toate acele distracții prostești care nu fac altceva decât să-ți risipească timpul – viața înseamnă timp – și vei afla cât de mult poți crește în anii în care îți sunt destinați.” (Jack Canfield)
Rugăciune.Dragii mei, de-a lungul vieții mele am avut o singură rugăciune. Viața mea a fost, cel puțin în primele trei sferturi, foarte zbuciumată și nu o dată, nu de două ori, nu de trei ori, m-am simțit în imediata vecinătate a morții, datorită suferințelor și primejdiilor prin care am trecut. Nu am chemat niciodată moartea, dar nici nu m-am temut de ea. Am avut: „Doamne, dacă Tu crezi că mai poți face ceva cu mine și dacă Tu crezi că eu mai sunt de trebuință pentru Biserica mea, pentru neamul meu și pentru semenii mei, atunci Tu ai să mă salvezi, ai să mă lași în viață și nu mă vei lăsa să fiu ucis, nici de foame, nici de sete, nici de frig, nici de schingiuiri, nici de gloanțele oamenilor și nici de dinții lupilor. Dacă vei socoti că n-o să mai fiu bun de nimic și nu-Ți mai trebuiesc Ție, o să mă chemi la Tine și voi vedea ce vei face cu mine. Dar dacă Tu socotești că voi mai fi de folos, mă vei lăsa în viață, pentru că eu știu că religia creștină este eminamente pragmatică”. (Bartolomeu Anania)