Prima ședință

Deliberativul județean votează mâine bugetul județului pe 2011

Plenul Consiliului Județean Suceava se va reuni mâine, 5 ianuarie, în prima ședință din acest an. Consilierii vor vota bugetul județului pentru 2011. Șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, a declarat că bugetul va fi ușor mai mare decât cel de anul trecut, însă, nu a avansat nici o cifră. El a spus că potrivit proiectului de buget, banii vor fi alocați, în special, pentru dezvoltare și cofinanțarea proiectelor cu fonduri europene. Potrivit lui Flutur, cheltuielile publice vor fi diminuate semnificativ. El a precizat că, într-o săptămână de la votarea bugetului județului, ar putea fi aprobate bugetele tuturor localităților sucevene.

Recomandări

Licitațiile pentru parcările de domiciliu în municipiul Suceava se vor organiza etapizat, pe măsura amenajării acestora

Consiliul Județean Suceava va aloca 400.000 de lei pentru cinci localități aflate în dificultate financiară

Consiliul Județean va realiza un proiect unic în România, restaurarea transparentă a Cetății de Scaun a Sucevei

Forma originală a zidurilor Cetății de Scaun va fi sugerată printr-o plasă metalică specială, montată deasupra zidurilor