Patru echipe de juniori din Germania, Franța, Ucraina și România vor participa în această săptămână la turneul internațional de fotbal „Patru regiuni pentru Europa”.
Competiția este organizată de Consiliul Județean Suceava și va avea loc în Suceava, în perioada 1-7 august.
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că în cadrul turneului se vor întrece echipele de juniori din Suceava, Mayenne (Franța), Schwaben (Germania) și Cernăuți (Ucraina).
„Sunt regiunile cu care județul Suceava are relații de colaborare de mai mulți ani. Acum, la a zecea ediție a turneului, în județul Suceava sunt așteptați să vină circa 140 de delegați din toate cele patru regiuni”, a declarat Gheorghe Flutur.
Meciurile din cadrul turneului vor avea loc în perioada 4-6 august, pe stadionul Areni, iar finala se va juca sâmbătă, 6 august, de la ora 16:00.
Șeful administrației județene a precizat că pe lângă membrii echipelor de fotbal, din delegațiile străine vor mai face parte și meșteri populari și reprezentanți din conducerile administrative ale regiunilor.
La Suceava vor fi prezenți și președinții regiunilor Schwaben, Mayenne și Cernăuți. Delegațiile din cele patru țări participante la turneu vor vizita mănăstirile din județ, Cetatea de Scaun a Sucevei și Universitatea „Ștefan cel Mare”.
Competiție
Delegații din trei țări vin la Suceava pentru turneul „Patru regiuni pentru Europa”
