Întâlnire

Delegație a Miliției Regiunii Cernăuți, în vizită la IPJ Suceava

Polițiștii suceveni și milițienii din zona Cernăuți vor face schimb de date și informații

O delegație din cadrul Miliției Regiunii Cernăuți a fost prezentă, în urmă cu două zile, în vizită la Suceava, unde s-a întâlnit cu conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Vizita a avut loc în cadrul activităților de cooperare inter-instituțională și transfrontalieră derulate de IPJ Suceava, în contextul procesului de evaluare Schengen.
În cadrul întâlnirii de lucru ce s-a ținut la sediul IPJ Suceava, s-au purtat discuții pe anumite domenii de specialitate (investigații criminale, investigarea fraudelor, arme, explozivi, substanțe toxice, criminalitate organizată, relații internaționale), prilej cu care reprezentanții celor două țări au punctat ariile de cooperare și schimb de date și informații de interes operativ, împreună cu modalitatea lor de rezolvare.
„Reprezentanții Ucraineni au manifestat un real interes în cadrul acestei întâlniri și au avansat propunerea ca pe viitor să fie organizate activități și ședințe comune de lucru româno-ucrainene, între cadrele cu funcții de execuție, pe diverse linii de muncă și specialități”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, inspectorul principal Alin Botezatu, precizând că numitorul comun al acestor activități de colaborare este combaterea infracționalității transfrontaliere.

Recomandări

Lansarea cursurilor de formare LIFECED, de promovare a educației în regiunea transfrontalieră România -Ucraina

Întâlnire între polițiști din Suceava și din Cernăuți, într-un proiect finanțat de UE privind infracțiunile de mediu

Banca Mondială a organizat la Siret o întâlnire oficială în care s-a analizat capacitatea zonei Suceava–Botoșani de a atrage investitori pentru reconstrucția Ucrainei