Delegația FMI sosește astăzi la București



O delegație de experți ai Fondului Monetar Internațional (FMI) va sosi joi dimineața la București pentru ultimele discuții cu autoritățile române legate de continuarea acordului stand-by, suspendat de la începutul acestui an, au declarat surse oficiale.
Potrivit ministrului Finanțelor Publice, Sebastian Vlădescu, acordul va fi închis automat dacă nu se ajunge la o înțelegere la aceste negocieri.
Echipa FMI este condusă de negociatorul șef în relația cu România, Emmanuel van der Mensbrugghe, care va ajunge la București peste câteva zile.
Prima întâlnire a reprezentanților instituției financiare cu premierul Călin Popescu -Tăriceanu va avea loc, cel mai probabil, în cursul săptămânii viitoare.
La începutul lunii octombrie, Vlădescu afirma că programul cu FMI va continua până la mijlocul anului viitor, când România va ieși din această formă de colaborare și relația va continua prin consultări anuale.
Încheiat în luna iulie a anului trecut, actualul acord stand-by oferă României posibilitatea să acceseze fonduri de circa 400 de milioane de dolari. Autoritățile de la București au decis, însă, să considere acordul ca fiind unul de tip preventiv, în care tragerile de fonduri de la FMI să nu fie efectuate decât în cazuri de evenimente neprevăzute.
Negocierile pe tema acordului au fost întrerupte în primăvara acestui an, în principal din cauza temerilor experților internaționali privind capacitatea redusă de compensare a scăderii veniturilor la bugetul de stat ca urmare a introducerii cotei unice de impozitare de 16%.
La finele lunii iunie, autoritățile române au stabilit cu reprezentanții instituției o primă formă a scrisorii suplimentare la acord, urmând să fie adoptate unele măsuri pentru ca documentul să intre în board-ul FMI la sfârșitul lunii august.
Pe parcursul discuțiilor, FMI a păstrat solicitările privind adoptarea unor acțiuni pentru suplimentarea încasărilor la buget. În același timp, experții FMI s-au arătat îngrijorați de evoluția deficitului de cont curent, rezultat din continuarea creșterii consumului într-un ritm accelerat.