– Veniți să prezinte Consiliului Local o problemă cu care se confruntă de ani de zile școala, și anume vecinătatea unor buncăre de gunoi, elevii au fost „luați în balon” de o parte dintre consilieri
Elevii Școlii Generale nr. 6 „Ioan Ciurea”, din Fălticeni, au fost persiflați de consilierii locali fălticeneni în cadrul ședinței ordinare a lunii februarie. Culmea este că ironia s-a făcut simțită mai ales în vorbele unor consilieri care, de obicei, se dovedesc mai înțelepți, unul dintre ei fiind chiar cadru didactic.
Povestea a început în momentul în care elevii clasei a VIII-a A au realizat un proiect educativ pentru ora de dirigenție, având ca temă poluarea mediului înconjurător. Tema lor s-a materializat într-o scrisoare deschisă adresată primarului municipiului Fălticeni, ing. Vasile Tofan. În respectiva scrisoare, elevii își exprimau nemulțumirea față de faptul că, zi de zi, sînt nevoiți să suporte mirosul cumplit emanat de buncărele de gunoi aflate în imediata apropiere a intrării elevilor. Problema nu este recentă, ci durează de ani de zile, iar demersurile făcute până acum de conducerea școlii nu au avut nici o rezolvare.
Profitând de tema de la dirigenție și sătuli până peste cap de gunoaie, care au ajuns să „invadeze” inclusiv terenul de sport al școlii amintite, elevii s-au gândit că aceasta ar putea constitui o oportunitate pentru a mai încerca, o dată, să-i sensibilizeze pe aleșii locali. Ca urmare, au conceput o scrisoare deschisă, pe care au ținut cu tot dinadinsul să o prezinte atât primarului, cât și consilierilor. Din păcate, dorința lor s-a dovedit a fi prost înțeleasă de consilieri, mulți dintre ei arătându-se deranjați de prezența celor trei elevi de gimnaziu la ședința de consiliu.
Totuși, la rugămintea unei profesoare care i-a însoțit la ședință, elevilor li s-a permis să lectureze scrisoarea, care are următorul conținut: „Motivul pentru care vă scriem este acela de a vă aduce la cunoștință faptul că în fața școlii noastre se află buncăre de gunoi. Întrucât locatarii blocurilor din zonă nu aruncă gunoiul în buncăr și cei care caută în mizerie le dau afară, se întâmplă mai mereu ca o parte din gunoaie să ajungă pe terenul de educație fizică. Astfel, înainte de oră, noi trebuie să strângem gunoaiele în loc să ne pregătim pentru sport. Vara, din cauza căldurii, se creează un miros insuportabil, care ajunge la noi în școală, iar câinii care se adună lângă buncăre ne dau fiori, mai ales iarna, când este întuneric și ieșim de la ore. Nu ni se pare normal, ca noi, elevii, să mergem la școală și să trebuiască să suportăm mirosul și mizeria care se fac în împrejurimile școlii. Dumneavoastră ce părere aveți?”
Deși au fost lăsați să citească textul scrisorii, iar o parte dintre cei prezenți chiar au urmărit și fotografiile realizate de copii, cei mai mulți nu prea au fost interesați de problema adusă în discuție, comentând sau chiar zâmbind. Ba, mai mult, consilierul Dan Dascălu chiar s-a îndoit că scrisoarea ar fi fost concepută de elevi. De asemenea, la final, copiii au fost sfătuiți să se grăbească către școală, „pentru a nu pierde ora de educație fizică și sport”. Singurul care a încercat să ia în serios problema elevilor Școlii Generale nr.6 „Ioan Ciurea” a fost primarul Vasile Tofan, care a spus că, cel puțin deocamdată, nu poate promite decât că va supraveghea mai atent întreținerea curățeniei în zonă.
Totodată, primarul fălticenean a anunțat că e posibil, ca, în curând, să reușească începerea unui proiect de gestionare a deșeurilor menajere.






