„Dela mănăstirea din Suceavă”



„Dela mănăstirea din Suceavă”
„Dela mănăstirea din Suceavă”

„Dela mănăstirea din Suceavă”
„Un dar frumos s’a făcut decurând sfintei mănăstiri a sf. m. martir Ioan cel Nou de aici de cătră vrednicii și generoșii ieromonachi dela acest sfânt locaș, Pancrațiu Sidorovici și defunctul Galaction Mleșniță. Ambii părinți au aflat de bine a-și eterniza numele lor la acest locaș istoric, Mecca creștinilor bucovineni, unde sunt păstrate moaștele sf. m. martir, patronul țării, prin donarea unui clopot mare ce cântărește 1500 chilograme. Clopotul a fost comandat încă în luna lui August a.c. la una din cele mai mari fabrici de clopote din Moscva. El a fost turnat în luna lui Septemvre a.c. ear’ în luna Octomvre s’a și transportat din Moscva prin Noua-Suliță la locul destinațiunii”.
„Gazeta Bucovinei”, Anul VI, nr. 88, Cernăuț, Duminecă 3/15 Noemvrie 1896.
„Închisorile tribunalului”
Închisorile tribunalului din Suceava nu mai încap să cuprindă poporul adus cu sutele din părțile care fuseseră invadate de trupele rusești. Sunt mare parte Ruteni, dar și Români, bărbați, femei și copii din părțile Siretului, Storojinețului și Cernăuțului învinuiți de a fi participat la jafurile întinse făptuite de miliția rusească”.
„Viața Nouă”, Anul III, nr. 148, Noemvrie 1914.



Recomandări