Deja-mi tremură pixul

Două zile de emoții extreme, ieri și azi (pentru dumneavoastră, la ora când citiți rubrica asta) sau azi și mâine, pentru mine, la ora când scriu… Și când au mai rămas nici cinci ore până la meciul Simonei Halep din turul al doilea de la Flushing Meadows și vreo nouă și ceva până la cel al Stelei de la Razgrad. Până acum, după ce am văzut trei din cele cinci meciuri ale româncelor la Flushing Meadows, nu pot să nu mă bucur de performanța, cred, unică în istoria participărilor noastre la turneele de Grand Slam: 100% calificate în turul al doilea! Toate cele cinci fete au dat deja câte o mică lovitură, prima de calificare adjudecată fiind de câte 60.000 de dolari! Adică mai mult decât obține o jucătoare pentru câștigarea unui turneu oarecare, cum sunt cele mai multe din calendarul WTA. Sigur că după turul al doilea ni se va mai diminua entuziasmul, fiindcă nu văd cum ar putea vreodată, în următoarea mie de ani, să o bată Monica Niculescu pe Șarapova. Am în schimb mari speranțe legate de Sorana Cârstea. Meciul ei de alaltăieri cu Heather Watson, în care pornea cu șansa… a treia (din două posibile!) a fost cea mai bună partidă jucată vreodată de o româncă. Admirabilă în tot ce a executat (serviciu, stop, backhand, forehand), Sorana a etalat un joc absolut excepțional, făcându-mă încă o dată să mă întreb ce naiba o ține în loc de n-a ajuns, încă de mult, locul 1 mondial. Aștept din partea ei confirmarea în meciul următor, cu fenomenala Bouchard. Dacă o bate, sunt gata să pariez că urcă până-n semifinale (măcar) la Flushing Meadows. De Catherine „Cici” Bellis ați auzit? Nu? Nici eu, până ieri. Are 15 ani (!!) și a bătut-o pe Cibulkova, favorita numărul 12. Cât privește meciul Stelei, ce? Cum adică să o elimine Ludogoreț?