Degivror nou pentru aeroportul din Salcea



Președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor
Președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor

Aeroportul „Ștefan cel Mare” va avea în curând în dotare un degivror nou, o autospecială utilizată pentru îndepărtarea straturilor de gheață sau de zăpadă de pe aeronave. Președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, a anunțat marți că a fost deschisă singura ofertă înregistrată pentru achiziționarea autospecialei depusă de firma suceveană Eurospeed, ofertă care va fi acceptată. Eurospeed poate livra degivrorul la prețul de 531.403 euro fără TVA, mai mic cu circa 20.000 de euro decât cel estimat de Consiliul Județean. Banii pentru cumpărarea utilajului în sistem leasing au fost prevăzuți în bugetul Consiliului Județean. La acest moment, Aeroportul Suceava are în dotare o autospecială marca Ford, fabricată în 1992, și cumpărată la mâna a doua în 2005. Din cauză că se defectează des și că nu există piese de schimb pe piața internă au apărut probleme în derularea traficului aerian pe timp de iarnă.