Degeaba!

De ziua nașterii lui Eminescu, 15 ianuarie, acad. Vasile Tărâțeanu, președintele Fundației „Casa limbii române”, mă invită la Cernăuți pentru o proiecție festivă a filmului „Un bulgăre de humă”. Să mergem, dar, la Cernăuți – ce mai înseamnă 176 km în veacul XXI? O azvârlitură de băț! Rămâne doar de ales mijlocul de transport. După așa-numitele „recenzii” publicate pe internet de către antemergătorii care au făcut drumul cu mașina rezultă că, la Vadul Siret, frontiera cu Ucraina este total neprietenoasă și că, la vamă, se așteaptă la coadă cu orele. Neplăceri lesne de evitat, îmi zic, dacă renunț la mașina personală și apelez la cursele de autobuze. Toate autogările ieșene au respectivul traseu înscris în orarele zilnice, numai că, de fapt, un autobuz Iași-Cernăuți pur și simplu nu există! O singură firmă, Transfers.eu, oferă servicii auto pe această rută, la prețul de 340 de euro dus-întors. Nu vi se pare, totuși, ușor exagerat? La banii ăștia, mai bine călătoresc cu avionul – circa 200 de euro tur-retur se precizează pe internet că ar costa biletul. Ar fi însă și un inconvenient, pare-se, de ceva importanță: nu există curse către Cernăuți nici de la Iași, nici de la București, ci numai, dacă se nimerește și se potrivește, câte un zbor răzleț al vreunei companii private. Zboruri care zice-se că se vor introduce cândva, nu se știe cum și când.
Varianta prin București-Kiev, cu o durată totală de 15 ore și 40 de minute, mi se pare mai puțin tentantă, așa că recurg la soluția pe care nu știu de ce n-am luat-o în calcul de la bun început: trenul, dom′le, prea ne-am boierit, prea ne lăfăim în avioane și-am dat uitării serviciile credincioasei companii feroviare! Sun la Agenție: da, cum să nu, pot cumpăra un bilet Iași-Cernăuți, numai că trenul IR 380 n-are decât un vagon, și acela… de dormit, care merge la Kiev, și circulă doar o dată pe săptămână, duminica. Alte trenuri… au fost, dar nu mai sunt! Bilet ți se dă și până la Vladivostok, dar de vrei la Cernăuți, te descurci cum știi de la Vadul Siretului încolo, c-or exista ceva curse locale. Măi, să fie! Adicătelea, sărbătorim cu fast Centenarul Marii Uniri și nu vedem că-s tăiate toate legăturile directe ale fostei capitale moldave cu frații din Bucovina „cealaltă”? De necrezut! Ne unim în discursuri și ne des-unim în fapt!
Mai scotocesc prin cotloanele internetului și aflu că se poartă tratative între Consiliul Județean Suceava și reprezentanții CFR pentru reintroducerea barem unui tren direct – că atâta avem și cu Chișinăul, în vreme ce către Budapesta și alte orașe maghiare circulă 17 garnituri: patru de la București, una de la Cluj, două de la Brașov, trei de la Oradea, plus cele șapte care ajung la Bekescsaba, Debrecen, Mateszalka. Dar, cică… n-avem vagoane! Asta-i chiar cea mai idioată și mai iresponsabilă justificare feroviară! Mai întâi de ce n-avem vagoane într-o țară cu performantă industrie de profil (Arad, Pașcani ș.a.), și apoi, o singură roată de-am împrumuta de la trenurile către Budapesta, s-ar putea alcătui, fără dureri de cap și fără să se simtă lezați concetățenii noștri maghiari, jinduita garnitură Iași-Suceava-Cernăuți. Problema reală ar putea-o constitui diferența de ecartament, dar instalația de transpunere există și funcționează de zeci de ani, nu necesită nouă investiție, câtă vreme vagonul de dormit ajunge de la București la Kiev când pe roțile sale, când pe roți de împrumut. Schimbarea boghiului se practică fără bătăi de cap la Ungheni din vremuri… imemoriale, ca să nu mai vorbim despre faptul că există soluția modificării „din mers” direct pe respectiva osie (trenurile articulate „Talgo” din Spania, țară și ea cu ecartament neeuropean).
Nu tehnica veacului ne persecută, ci propria noastră indolență, șubrezenia fiorului patriotic profund și autentic, aceasta fiind singura explicație posibilă pentru tăierea legăturilor cu frații noștri bucovineni ce se străduiesc din greu să-și păstreze românitatea într-o puțin prietenoasă mare slavă.
Revenind: nu-mi rămâne decât să ajung cu trenul la Suceava, de unde să iau autobuzul de Cernăuți al unei firme de transport ucrainene. Noroc de ucraineni! Care văd în exploatarea profitabilă a rutei o afacere și-atât. Noi am avea temeiuri mai serioase și mai adânci. Degeaba.