Suceveanul Gabriel Silviu Amurăriței a avut mai multe preocupări către care și-a canalizat energiile pe parcursul vieții.
Așa cum mărturisește acum, în pragul vârstei de 50 de ani, și-ar fi dorit să nu le fi împărțit în energii consumate în practicarea unei profesii și energii dedicate unei pasiuni, ci ar fi vrut ca pasiunea să coincidă cu profesia.
N-a fost să fie așa, dar acest lucru nu l-a împiedicat să aibă mereu câte un hobby și să-și exerseze capacitățile pe paliere extrem de diverse, de la inovare tehnică la jocul de tenis și delta-planorism, și de la paranormal la pictură.
Un autodidact
De circa șapte ani preocuparea sa constată este pictura. Nu cu scopul de a se remarca public (pentru că este foarte discret), ci pentru a se încredința că poate să performeze ca autodidact și în acest domeniu.
Privind în urmă, recunoaște că avea înclinații artistice încă din copilărie.
A fost elev al Școlii Generale Nr. 2 din Suceava (școală generală de muzică și arte plastice, care a constituit nucleul actualului Colegiu de Artă “Ciprian Porumbescu”), unde a avut-o ca profesoară de desen pe artista plastică Veronica Gridinoc.
Caietele sale, indiferent de obiectul de studiu căruia îi erau dedicate, erau pline de schițe în creion cu mașini, tancuri și avioane.
Un semn al atracției pentru tehnică, motiv pentru care a urmat apoi cursurile Liceului Industrial Nr. 2. Viața a avut însă un traseu sinuos, Gabriel Silviu Amurăriței nu a mai terminat nici TCM-ul început la Iași și a abandonat, ulterior, și studiile de drept.
A lucrat în proiectare la o mare întreprindere suceveană, iar în prezent activează în domeniul publicitar.
Atent la linie, culoare, compoziție și la detalii
Până acum șapte ani, în pictură se manifesta sporadic. Genurile sale predilecte sunt natura statică și peisajul.
A încercat să facă reproduceri (după Tonitza), dar îi place să-și construiască singur cadrul naturilor statice alegând și așezând alături diverse obiecte și fiind atent, în redarea lor plastică, atât la linie, culoare, compoziție, cât și la detalii.
Dintre marii pictori ai lumii îi plac în mod deosebit Rembrandt, Van Gogh, Monet și Manet, apreciază paleta coloristică și maniera expresivă a românilor Grigorescu și Andreescu, iar dintre pictorii locali îi prețuiește cu precădere pe Ileana Bardă, Mircea Hrișcă și Tiberiu Moruz.
Dacă pentru peisaje caută locuri pe care le fixează în imagini fotografice pe care le transpune apoi pictural pe pânză sau pe carton, pentru naturile statice realizează aranjamente cu obiecte din materiale care captează lumina într-un mod aparte, obiecte din metal, sticlă sau porțelan.
„Trebuie să le elimini pe celelalte, să te așezi și să te liniștești ca să poți picta”
„Nu este suficient să privești superficial culorile din jurul tău – spune Gabriel Silviu Amurăriței – ci trebuie să le privești cu atenție, să exersezi observarea lor. Exersând mereu, puterea de observație crește, se creează noi simțuri și, cu trecerea anilor, vezi din ce în ce mai mult”.
Gabriel Silviu Amurăriței consideră că “trebuie să fii matur ca să poți face ceva remarcabil”.
“Când eram mai tânăr – spune el – eram mai agitat, energiile se îndreptau către alte lucruri, iar pictura nu-și afla locul. Trebuie să le elimini pe celelalte, să te așezi și să te liniștești ca să poți picta”.
A avut din totdeauna simțul proporțiilor, al echilibrului, dar, așa cum recunoaște acum privind retrospectiv, “nu pictam grozav, nu făceam lucrări elaborate”.
A simțit că lucrurile s-au copt, că s-a maturizat și că poate să performeze în pictură, dacă lucrează metodic și aplicat.
“Degeaba ai talent – spune el – dacă nu-l pui în practică și dacă nu exersezi constant!”.
“Pentru a picta mai bine, trebuie să vezi foarte multă pictură”
“Câteodată – mărturisește Gabriel Silviu Amurăriței – găsesc ușor culorile pentru redarea realității, alteori le nimeresc mai greu. Nu ești același om în fiecare zi și nu vezi zilnic culorile la fel. Există oscilații în percepție și mi s-a-ntâmplat să revin asupra unor lucrări, pentru că vedeam altfel culorile”.
Mi-a spus că în anii de junețe, când manifesta interes pentru pian, a rămas surprins atunci când, întrebând de cineva cum să facă pentru a cânta mai bine, acesta l-a sfătuit să…asculte foarte multă muzică. Nu să cânte, ci mai întâi să asculte.
A făcut un paralelism și a concluzionat că “pentru a picta mai bine, trebuie să vezi foarte multă pictură”.
Și-a alcătuit chiar o “arhivă cromatică” pe calculator cu diverse nuanțe de culori din lucrările altor artiști, nuanțe pe care încearcă să le reproducă în tablourile sale.
Și pictează constant la șevaletul instalat în camera sa, lângă fereastră, dar nu mai mult de două ore pe zi.
Un intim univers vizual
Cu fundaluri preponderent întunecate, care reliefează mai pronunțat conturul obiectelor care-și evidențiază volumul prin diverse gradații de culoare și luminozitate, tablourile lui Gabriel Silviu Amurăriței te invită să pătrunzi înlăuntrul lor, într-un univers vizual cu materii palpabile.
Simți cu privirea netezimea rece a porțelanului, curburile armonioase și muchiile polizate ale sticlei, transparența cristalului sau opacitatea metalică, lucitoare, a alamei și a argintului.
Vaze de sticlă și porțelan, ceasuri de masă “încoronate” cu sonerii-cinel sau ceasornice de buzunar cu capace decorate cu ornamente gravate, ochelari cu lentile în care parcă a rămas captivă lumina sau tuburi cu culori de ulei deformate de presiunea mânii, toate se circumscriu unui intim univers vizual.
Intim, pentru că sunt obiectele din atelierul pictorului, unele dintre ele, așa cum este ceasul de buzunar al bunicului de la Sasca Mică (pe care l-a moștenit împreună cu un tablou, un peisaj nocturn semnat C. Rakyeru), cu încărcătură sentimentală.
O singură expoziție personală
Gabriel Silviu Amurăriței a avut o singură expoziție personală, cu doi ani în urmă, la Galeria “MiGal”.
A participat însă, alături de membrii Cenaclului Județean de Pictură, Sculptură și Grafică Satirică “Dimitrie Loghin”, la câteva expoziții colective, organizate, sub egida Consiliului Județean Suceava, de Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, circumscris Centrului Cultural Bucovina.
Multe din lucrările sale, oferite în dar prietenilor, sau achiziționate din galeriile sucevene, se află acum în diverse colecții particulare.
