Vorbind despre hăurile din imaginația creatorilor de spoturi publicitare, nu poți să nu observi că, în loc să-ți trezească interesul pentru un produs sau altul, de fapt ei te îndepărtează, prin vulgaritate și prin croială îndoielnică, de acel produs.
Am să dau un exemplu, că tot vine vara și suntem invitați prin toate mijloacele să ne ostoim canicula cu bere. Orice-ar zice cine-ar zice, nu-i suficient să arăți lumii câțiva juni trăgând chitara de coadă, cu un cerb solist vocal alături, prinzând apoi cu toții halba de toartă, pentru ca omul să dea buzna spre o anume marcă din lichidul despre care George Bernard Shaw, una dintre cele mai prolifice linii de producție a vorbelor de duh, spunea: „Berea e cea mai clară dovadă că Dumnezeu există”. Oare după ce reclama e gata, chitariștii îi cheamă pe Adrian Năstase și Țiriac, pentru a-l împușca pe cerb?
Cu toate astea, surse de inspirație pentru producătorii de publicitate există la tot pasul. De pildă, mă găseam, acum câteva zile, transpirat până la oase, pe o terasă cu niște copaci, prea rari pentru prăpădul caloric de afară. Fiind sâmbătă, săgețile forfotei zburau încolo și încoace, în vreme ce berea și micii se hârjoneau infantil, apărând pe mese și dispărând imediat.
Pe la o vreme, la o masă, și-au așezat frumusețea două tinere femei, însoțite de doi copilași înfofoliți în cărucioare, care se dădeau mari fiindcă participau la îmbunătățirea ratei natalității din țara noastră. Mămicile și-au așezat pe scaune fundurile ușor exagerate, și au comandat – vorba lui Shaw – două dovezi la halbă că Dumnezeu există. Apoi, s-au așternut pe sporovăială, povestind între ele cum au reușit să fenteze temutul „Stafilococ auriu”, tiranul sângeros al maternităților noastre.
Pe nepusă masă, unul dintre gânguritorii din cărucioare a constatat că e prea multă liniște în jur, așa că s-a decis să exerseze un nou sortiment de țipăt. N-avea mai mult de șase luni, dar răcnetele sale păreau să izvorască din bojocii unui adult tabagic.
Răpită brutal din confortul bârfei, mămica micului scandalagiu i-a murmurat ceva la ureche, apoi i-a înmânat o prostioară colorată care făcea „cling-cling”. Zadarnic! Micuțul nu manifesta nici o intenție de a capitula sonor, ignorând total prostioara colorată. Atunci, cumpănind bine situația, mama i-a smuls suzeta din gură, a scăldat-o în bere și a plantat-o în boticul gălăgios. Ca prin minune, mititelul a tăcut împăcat, iar mama și-a reluat suzeta micii sale bârfe.
Credeți-mă că-n viața mea n-am văzut reclamă mai inspirată făcută berii!
