Deficitul comercial a crescut, în primul trimestru, cu 10,3%



În primul trimestru, dinamica exporturilor a fost mai accelerată decât cea a importurilor
În primul trimestru, dinamica exporturilor a fost mai accelerată decât cea a importurilor

Deficitul comercial a crescut, în primul trimestru, față de perioada similară din 2007, cu 10,3%, la 4,84 miliarde de euro, dinamica exporturilor fiind mai accelerată decât cea a importurilor, potrivit Institutului Național de Statistică (INS).
Calculată la valoarea în lei, creșterea a fost de 19,9%, la 17,84 miliarde de lei, se arată într-un comunicat al INS.
La valoarea exprimată în valută, exporturile au urcat cu 13,5%, iar importurile cu 12,3%, în timp ce dinamica pentru lei a fost de 23,4% pentru exporturi și de 22,1% pentru importuri.
Exporturile realizate în primul trimestru au fost de 29,32 miliarde de lei (7,96 miliarde de euro), iar valoarea importurilor a ajuns la 47,17 miliarde de lei (12,81 miliarde de euro).
Avansul din primele trei luni ale acestui an a fost mult mai redus comparativ cu creșterea din primul trimestru din 2007. Astfel, în intervalul ianuarie-martie 2007, deficitul comercial a urcat cu 72%, potrivit datelor INS publicate în luna martie a anului trecut.
Pentru valoarea în lei, creșterea a fost de 63,83%.
Au crescut exporturile.
De asemenea, ecartul dintre ritmul de creștere a exporturilor și cel al importurilor aferente primelor trei luni ale anului trecut a fost mult mai accentuat. Astfel, exporturile s-au majorat cu 14,2%, creșterea fiind de 8,4% pentru valoarea exprimată în lei, în timp ce importurile au urcat cu 30,1%, creștere de 23,6% pentru valoarea exprimată în lei.
Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri în primul trimestru al acestui an s-a situat la 20,69 miliarde de lei (56,1 miliarde de euro) la expedieri și la 33,03 miliarde de lei lei (8,95 miliarde de euro) la introduceri, reprezentând circa 71% din total exporturi și aproximativ 70% din total importuri.
Diferența între dinamica determinată pe baza valorilor exprimate în lei și cea determinată din valori exprimate în euro a fost determinată de deprecierea monedei naționale cu 8,8% în ianuarie, cu 8% în februarie și cu 10,5% în martie, față de lunile corespunzătoare din anul 2007.
În primele trei luni, ponderea principală în structura pe grupe de produse a exporturilor și importurilor o dețin mașinile și echipamentele de transport (33,9% la export și, respectiv, 37,9% la import) și alte produse manufacturate (41,7% la export și, respectiv, 30,1% la import).
În luna martie, deficitul comercial a crescut cu 30,7%, la 7,11 miliarde de lei (1,92 miliarde de euro) și, după trei luni consecutive, dinamica exporturilor nu a mai depășit-o pe cea a importurilor.
Astfel, exporturile au crescut cu 12,4% la valori exprimate în lei (2,5% la valori exprimate în euro), iar importurile au crescut cu 19,4% la valori exprimate în lei (8,9% la valori exprimate în euro).
Valoarea exporturilor s-a plasat în martie la 9,97 miliarde de lei (2,69 miliarde de euro), iar cea a importurilor la 17,09 miliarde de lei (4,62 miliarde de euro).
Față de luna februarie, exporturile au scăzut cu 3,4% la valori exprimate în lei (3,8% la valori exprimate în euro), iar importurile au crescut cu 7,4% la valori exprimate în lei (7,0% la valori exprimate în euro).
Deficit estimat.
Pentru acest an, Comisia Națională de Prognoză estimează un deficit comercial de 24 miliarde de euro, comparativ cu 21,59 miliarde de euro în 2007.
Deficitul comercial ia în calcul exporturi FOB și importuri CIF.
Prețul FOB (Free On Board) reprezintă prețul la frontiera țării exportatoare, care include valoarea mărfii, toate cheltuielile de transport până la punctul de îmbarcare, precum și toate taxele pe care marfa trebuie să le suporte pentru a fi încărcată la bord.
Prețul CIF (Cost, Insurance and Freight) este prețul la frontiera țării importatoare, care cuprinde atât elementele prețului FOB, cât și costul asigurării și transportului internațional.