Deficitul bugetar va fi redus în 2012-2014 tot prin reduceri de personal și sistarea primelor



Guvernul va reduce deficitul bugetar pentru următorii trei ani apelând din nou la reduceri de personal, sistarea plății celui de-al 13-lea salariu și a primelor de vacanță, pentru anul viitor fiind prevăzută și înghețarea în continuare a coeficienților de ierarhizare din Legea salarizării bugetare.
Noile măsuri de austeritate sunt prevăzute în proiectul Strategiei fiscal-bugetare pentru 2012-2014, document obținut de MEDIAFAX.
Pentru anii următori se intenționează reducerea deficitului bugetar la 3%, în 2012, la 2,4%, în 2013, și la 1,9%, în 2014. Documentul relevă însă că politica de cheltuieli pentru perioada 2012-2014 va fi în continuare una restrictivă și că aceste ținte de deficit vor fi atinse în condițiile continuării reducerilor de personal, eliminării plăților celui de-al 13-lea salariu, a tichetelor de masă și a primelor de vacanță, pentru anul viitor făcându-se referire și la „înghețarea punctului de pensie”.
Activitatea prestată în afara duratei normale a timpului de muncă va fi compensată și anul viitor exclusiv prin ore libere.
Prin reduceri de personal, numărul de posturi va fi redus până anul viitor la 1,24 milioane angajați. În decembrie anul trecut, premierul Emil Boc anunța că numărul de bugetari a scăzut la 1,27 milioane persoane.
„Anvelopa salarială pentru anul 2012 trebuie să se încadreze în 42,5 miliarde lei, respectiv 7,1% din PIB. Anvelopa salarială va fi menținută în limitele convenite de 7,1% din PIB pentru anul 2012 în condițiile eliminării celui de-al 13-lea salariu și a primei de vacanță, reducerii numărului de salariați din sectorul bugetar, care va continua prin înlocuirea unui singur salariat din șapte care părăsesc sistemul, înghețarea punctului de pensie, implementarea legislației în domeniul salarizării”, este anunțat în document.
Cheltuielile cu salariile vor continua să fie limitate în 2013 și 2014, la 6,7% din PIB și, respectiv, la 6,4% din PIB.
În același timp, va fi continuată „aplicarea etapizată” a Legii-cadru de salarizare în sectorul bugetar, urmând însă ca anul viitor valoarea de referință corespunzătoare coeficientului de ierarhizare 1,00 să fie menținută la 600 lei, iar coeficienții aferenți claselor de salarizare să nu se aplice, după sistemul utilizat și în acest an.
Pentru anul viitor, cheltuielile de personal ale bugetului general consolidat au fost stabilite luându-se în calcul „creșteri salariale acordate în două tranșe”, astfel încât în 2012 să fie recuperată integral diminuarea salarială din 2010.