Centrul de Transfuzie Sanguină Suceava se confruntă cu deficit de sânge la toate grupele sangvine, ceea ce poate crea dificultăți în aprovizionarea spitalelor din județ, mai ales în această perioadă, în care statisticile arată că numărul accidentelor de circulație crește. Directorul centrului, dr. Maria Pilat, a declarat, ieri, că iulie a fost o lună în care numărul de donatori de sânge a înregistrat un regres, fiind doar 556 de donatori, față de alte luni ale anului, când sunt înregistrați cel puțin 600-650 de donatori.
Dr. Pilat a subliniat că nu este ceva neobișnuit scăderea numărului de donatori în perioada verii, în special în lunile iulie și august. Perioada concediilor, vacanța elevilor și studenților și lucrările agricole, în mediul rural, toate reduc numărul persoanelor care vin în mod obișnuit să doneze sânge. Astfel, stocul de sânge înregistrează deficit la toate grupele, deși cererea de sânge se menține constantă.
“Încercăm să asigurăm urgențele cu stocurile de sânge pe care le avem, cu donatorii fidelizați care vin să doneze sânge”, a precizat dr. Maria Pilat.
Șefa Centrului de Transfuzie Sanguină Suceava face apel la populație să vină să doneze sânge, arătând că numărul donatorilor a fost extrem de mic în ultima săptămână.
În primul semestru al acestui an, în județul Suceava au donat sânge 3.812 persoane.






