Decizia Guvernului de a reintroduce dreptul de deducere a TVA aferentă achizițiilor de autotvehicule și combustibil va fi urmată de o revenire, cel puțin parțială, a pieței auto, afirmă reprezentanții producătorilor și dealerilor auto.
Firmele vor avea din nou posibilitatea, începând cu anul viitor, să deducă sumele cheltuite pe carburant la mașinile folosite în transportul de persoane, cu maximum nouă locuri, și TVA aferentă achiziției de autoturisme, însă numai în limita a 50%, potrivit raportului care însoțește proiectul de buget pentru 2012.
„Dacă va fi adoptată această măsură, am putea asista la o relansare a pieței auto, chiar dacă deducerea este doar pe jumătate. Este un raționament simplu, 50% este mai mult decât zero”, a declarat președintele Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile, Ernest Popovici.
La rândul său, coordonatorul de vânzări al importatorului Honda, Florin Niță, a afirmat că deducerea TVA va stimula piața auto.
„Orice reducere de taxe este un motiv de încurajare a vânzărilor. Cu siguranță vom observa o revenire în ceea ce privește achizițiile, chiar dacă doar într-o oarecare măsură. Deductibilitatea TVA a fost o măsură benefică, iar în 2009, când s-a suspendat facilitatea, s-a simțit o puternică contracție în piață”, a spus Niță.
Facilitatea reprezintă un imbold pentru firme să își înnoiască flotele, apreciază Paul Schiaucu, vicepreședintele Asociației Concesionarilor Dacia și Renault.
„Deductibilitatea TVA în cazul achizițiilor auto, dar și pentru carburat vor încuraja cu siguranță agenții economici să cumpere mașini, chiar dacă este o deducere de doar 50%. Cheltuielile cu carburatul reprezintă costuri foarte mari pentru firme”, a afirmat Schiaucu.
Măsura nu determină decât o revenire parțială la normal, este de părere Silviu Preoteasa, președintele Asociației Dealerilor de Marcă Volkswagen și Audi.
Cristian Bică, președintele Asociației Distribuitorilor Autorizați Ford din România, spune că deductibilitatea este de mare ajutor, în condițiile majorării cotei TVA.
„Probabil că Guvernul și-a dat seama că a fost o decizie greșită suspendarea deductibilitatății TVA la achiziția de mașini. În urma acestei măsuri nu a avut nimeni de câștigat, nici statul, nici firmele, nici dealerii. Revenirea deductibilitatății ar fi de mare ajutor, mai ales în contextul luării unor măsuri precum majorarea TVA. Iar atât timp cât și creditarea este blocată, o asemenea măsură este mai mult decât benefică”, a subliniat Bică.
Directorul mărcii Renault în România, Dora Pasare, spune că decizia Guvernului este benefică pentru industria auto, însă este greu de estimat un nivel al creșterii vânzărilor.
În primăvara anului 2009, Guvernul a decis, pe fondul crizei economice, restricțonarea dreptului de deducere a TVA aferentă achizițiilor de autoturisme și combustibil.
Piața autovehiculelor a scăzut progresiv din anul 2008, când au fost vândute 324.080 de unități, în scădere cu aproape 12%, iar în 2009 a fost înregistrat un declin de 54%, la 147.962 de unități. Anul trecut, vânzările de auto s-au redus cu 19%, la 119.417 unități, în timp ce în primele nouă luni ale acestui an fost livrate cu 7,5% mai puține mașini, aproape 80.657 de unități.