Sucevenii vor putea juca tenis pe un teren modern, care va fi amenajat gratuit de compania Dedeman, chiar dacă proiectul de amenajare a acestuia în incinta unui liceu din cartierul Zamca a fost blocat din cauza protestelor locatarilor din zonă, nemulțumiți că urmau să fie tăiați mai mulți arbori fructiferi din incinta unității de învățământ.
În urma discuțiilor purtate de primarul Sucevei, Ion Lungu, cu președintele companiei Dedeman, Dragoș Pavăl, acesta a menținut oferta de a amenaja gratuit terenul de tenis în Suceava, chiar de, conform parteneriatului încheiat cu cea mai bine cotată jucătoare de tenis din România, Simona Halep, inaugurarea terenului trebuia făcută în aceeași zi cu deschiderea noului magazin.
„La inaugurarea noului magazin Dedeman am discutat cu președintele companiei, Dragoș Pavăl, care și-a menținut oferta de a face terenul de tenis la Suceava. Cum locația inițial stabilită, din incinta Colegiului de Tehnică Alimentară, nu mai este valabilă, am încercat să găsim altă locație”, a spus Ion Lungu.
Deocamdată, principala variantă pentru amenajarea terenului de tenis modern, în valoare de aproximativ 30.000 de euro, este Colegiul Național „Petru Rareș”, unde, cel puțin la nivel de intenție, există deschiderea necesară punerii în aplicare a proiectului.
„Am avut deja o discuție de principiu cu conducerea Colegiului Național «Petru Rareș», am trimis specialiștii din primărie să vadă în teren dacă este posibilă amenajarea acestui teren de tenis acolo”, a precizat edilul sucevean, care a spus că problema trebuie analizată bine, ca nu cumva activitatea de pe terenul de tenis să afecteze desfășurarea orelor de curs.