– Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au trimis miercuri în judecată patru ingineri constructori acuzați că au înșelat Direcția Silvică Suceava
– Cei patru, susțin anchetatorii, și-au tras bani de pe urma construirii a două cabane de vânătoare și reabilitării unui drum forestier, lucrări suportate din fondurile Direcției Silvice
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au finalizat în urmă cu două zile cercetările în dosarul în care Direcția Silvică Suceava a depus plângeri penale împotriva fostului director, respectiv fostul economist șef al instituției, din perioada 2001-2003, în care cei doi, împreună cu alte persoane, erau acuzați că au adus un prejudiciu de aproape un miliard de lei vechi. Miercuri, anchetatorii au dispus în acest dosar trimiterea în judecată a patru persoane, acuzate că și-au tras bani de pe urma construirii a două cabane de vânătoare și reabilitării unui drum forestier, lucrări suportate din fondurile Direcției Silvice.
Lista celor patru inculpați nu-i cuprinde însă pe fostul director și fostul economist al instituției, Gheorghe Nichiforel, respectiv Constantin Catargiu, procurorii stabilind că acuzațiile aduse celor doi nu sunt justificate. Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, în boxa acuzaților vor ajunge Dănuț Ghiocel Sava (52 de ani), din Gura Humorului, Alexandru Roman (51 de ani) și Aurel Rodinciuc (56 de ani), ambii din municipiul Suceava, precum și Ioan Tiberiu Druță (54 de ani), din municipiul Rădăuți, toți ingineri constructori, fără antecedente penale. Alături de cei patru, în fața judecătorilor urma să ajungă și un al cincilea individ, însă acesta a decedat între timp.
Toată povestea a început în anul 2002, atunci când Direcția Silvică a decis realizarea a două obiective de investiții, respectiv cabanele de vânătoare Ratihna (de pe raza Ocolului Silvic Râșca) și Jerna (Ocolul Silvic Fălticeni). Tot în cursul acelui an, a fost nevoie de repararea în regim de urgență a drumului forestier Sadău, devenit impracticabil în urma ploilor torențiale înregistrate în acea perioadă. Toate aceste lucrări (ridicarea celor două cabane de vânătoare și reabilitarea drumului forestier) au fost executate de trei firme de construcții din județ, costurile fiind suportate de către Direcția Silvică. În urma anchetei, susțin procurorii, s-a descoperit că la fiecare dintre aceste lucrări, în urma măsluirii unor documente, Direcția Silvică Suceava a decontat mai mult decât ar fi trebuit. Astfel, se arată în rechizitoriu, cei patru inculpați, în calitate de șefi, respectiv diriginți de șantier, au întocmit sau contrasemnat decontări fictive de aproape un miliard de lei vechi, în dauna Direcției Silvice Suceava. Cei patru vor fi judecați pentru înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată (Sava și Roman), respectiv complicitate la înșelăciune și complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată (Rodinciuc și Druță).





