Decoctul din frunze de varză îmbunătățește vederea



Pentru tratarea conjunctivitei pregătiți o infuzie din flori de mălin, pe care o beți și vă puneți în același timp și comprese pe pleoape: o lingură de flori uscate de mălin se pune într-un pahar cu apă fierbinte, se lasă la infuzat 30 de minute, apoi se lasă să se răcească. Pentru îmbunătățirea vederii sînt folosite mai multe rețete populare. Se pregătește în acest scop un decoct din frunze de varză: cîteva frunze se spală cu apă rece și se pun la foc pînă se fierb bine. Se lasă să se răcească și se mănîncă de trei-patru ori pe zi, bînd în același timp și decoctul de varză. Decoctul de varză este recomandat și în cazul tusei puternice și al pierderii glasului, în doze de cîte o lingură de patru-șase ori pe zi. Foarte bune pentru îmbunătățirea vederii sînt afinele; acestea pot fi consumate proaspete, sub formă de dulceață sau sirop. Preparatele din fructe și semințe de lămîiță (tinctura de lămîiță, extractul din semințe, praful din fructe uscate) îmbunătățesc vederea din timpul nopții. Tinctura și extractul se administrează de două ori pe zi, cîte 20-40 de picături pe stomacul gol sau cu patru ore înainte de masă. Atenție însă, căci aceste preparate sînt contraindicate în cazurile de insomnie și hipertensiune arterială. În cazul înrăutățirii vederii nocturne este indicat tarhonul. Daca trebuie să faceți eforturi deosebite pentru a vă concentra privirea este bine să consumați sistematic morcov și mîncăruri din morcov. Foarte indicată este și rădăcina de pir. O lingură de rădăcină de pir se pune într-un pahar de apă fierbinte, se lasă la infuzat 30 de minute, apoi se strecoară și se bea cîte o lingură de trei ori pe zi, înainte de masa. Pentru îmbunătățirea vederii și a auzului se folosește rădăcina de obligeană: două lingurițe de rădăcină se pun într-un pahar de apă fierbinte și se lasă la infuzat două ore, într-un vas bine închis, apoi se strecoară. Se bea cîte un sfert de pahar de trei ori pe zi, cu 30 de minute înainte de masa. Pentru a preveni dezvoltarea unei cataracte și pentru îmbunătățirea vederii este bine să mîncați seara cîte cinci-șapte nuci. Anasonul sub formă de infuzie îmbunătățește de asemenea vederea.