La Vatra Dornei

„Deco Art”, în Salonul Alb



Radu Bercea în atelier
Radu Bercea în atelier

Salonul Alb al Casei de Cultură “Platon Pardău” din municipiul Vatra Dornei se va înviora cromatic începând de joi, 26 mai, prin expoziția de artă decorativă cu genericul “Deco Art”, realizată de artistul plastic humorean Radu Bercea.
Expoziția, al cărei vernisaj este programat pentru ora 14:00, va etala o suită de 80 de lucrări “surori” (cu aceleași dimensiuni și înrămate identic), lucrări executate de Radu Bercea în maniera care l-a certificat cu câțiva ani în urmă ca un inovator în domeniul decorativului, un creator ingenios, imprevizibil și extrem de entuziast creativ. Sunt lucrări cu reliefuri care conturează forme de o mare diversitate (configurate uneori după ecuațiile necunoscutului și neprevăzutului), reliefuri realizate cu chituri și gleturi amestecate, colorate apoi cu vopsele acrylice. Reliefurile, care ne introduc într-un univers fabulos, din care Radu Bercea scoate în evidență cu bagheta lui de magician păsări și flori, viețuitoare marine și castele de basm, l-au determinat pe sculptorul Ion Maftei să circumscrie această tehnică sintagmei „hazardul bine temperat”.