Persoanele fizice care realizează venituri din diferite activități trebuie să depună 12 tipuri de declarații fiscale. Acestea trebuie depuse la sediile administrațiilor fiscale în funcție de tipul de activitate desfășurată. Vă prezentăm în continuare toate declarațiile pe care persoanele fizice trebuie să le completeze și să le depună în cursul anului 2010.
200 Declarație privind veniturile realizate (OMEF 1815/2008)
Formular 200 – Se completează de către contribuabilii persoane fizice care obțin venituri din: activități independente (activități comerciale, profesiuni libere, drepturi de proprietate intelectuală), din cedarea folosinței bunurilor (închirieri, arendă), din activități agricole (de felul cultivării florilor, a legumelor în sere, a pepinierelor etc.), din operațiuni cu valută la termen și din transferul titlurilor de valoare (acțiuni). Declarația se completează înscriind cu majuscule, citeț și corect, datele prevăzute de formular. Se completează în două exemplare, din care unul rămâne la contribuabil. Declarația se depune direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poștal, prin scrisoare recomandată. Se folosește pentru veniturile realizate începând din 1 ianuarie 2008.
Termen : 15 mai 2010 , pentru veniturile realizate în anul 2009.
OUG nr.109/2009- modifică termenul de depunere a declarației « 200 » și termenul de plată a impozitului.
Termen de plată – pentru impozitul pe venit, aferent veniturilor realizate în anul 2009 – cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere.
201 Declarație privind veniturile din străinătate (OMEF 2371/2007)
Formular 201 – Declarația se completează de către persoanele fizice române cu domiciliul în România, care realizează venituri din străinătate. Aceste venituri provin din activități comerciale, profesii libere, drepturi de proprietate intelectuală, cedarea folosinței bunurilor, dividende, dobânzi, premii și jocuri de noroc, câștiguri din transferul titlurilor de valoare, pensii și altele. Se depune câte o declarație pentru fiecare țară și pentru fiecare categorie de venit. Declarația se depune și de către cei care îndeplinesc condițiile de rezidență timp de 3 ani, conform art. 7 Cod Fiscal. Se completează de mână, în două exemplare, din care unul rămâne la contribuabil. Declarația se depune direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poștal, prin scrisoare recomandată. Nu se declară veniturile din salariile obținute în străinătate.
204 Declarație anuală de venit pentru asocierile fără personalitate juridică (OMEF 2371/2007)
Formular 204 – Se completează în cazul asocierilor fără personalitate juridică, constituite între persoane fizice sau între persoane fizice și persoane juridice române cu statut de microîntreprindere, în cadrul căreia se realizează venituri din activități independente – comerciale și profesii libere, inclusiv din activități adiacente sau din activități agricole. Asociațiile care realizează mai multe categorii de venit depun câte o declarație pentru fiecare categorie. Declarația se depune de către asociatul desemnat să răspundă pentru îndeplinirea obligațiilor asocierii față de autoritățile publice. Acesta va transmite o copie a declarației fiecărui asociat. Se completează de mână, în două exemplare, din care unul rămâne la contribuabil. Declarația se depune direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poștal, prin scrisoare recomandată.
205 Declarație informativă privind impozitul reținut pe veniturile cu regim de reținere la sursă, pe beneficiari de venit (OMEF 2371/2007)
Formular 205 – Se completează de către plătitorii de venit care au obligația calculării, reținerii și virării impozitului pe veniturile cu regim de reținere la sursă, cu excepția veniturilor de natură salarială și asimilate acestora. Se depune pe suport magnetic sau optic, prin folosirea programului de asistență elaborat de Ministerul Economiei și Finanțelor.
208 Declarație informativă privind impozitul pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal (Ordin comun MEF 1706/2008 și MJ 1889/C)
Formular 208 – Se completează de către notarii publici care au obligația calculării, încasării și virării impozitului pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal. Se depune în format electronic, pe suport magnetic sau optic, prin folosirea programului de asistență elaborat de Ministerul Economiei și Finanțelor.
209 Declarație privind veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal (Ordin comun MEF 1706/2008 și MJ 1889/C)
Formular 209 – Se completează de către persoanele fizice care realizează venituri supuse impozitului pe venit din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, în situația în care transferul dreptului de proprietate asupra construcțiilor sau terenurilor se face prin altă procedură decât cea notarială, conform legii. Dacă se realizează venituri din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal din mai multe tranzacții, atunci se depune câte o declarație pentru fiecare tranzacție. Se completează de mână, în două exemplare, din care unul rămâne la contribuabil. Declarația se depune direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poștal, prin scrisoare recomandată.
220 Declarație privind venitul estimat (OMEF 2371/2007)
Formular 220 – Declarația se completează de către persoanele fizice care realizează venituri în bani și/sau în natură, provenind din activități independente, cedarea folosinței bunurilor, activități agricole impuse în sistem real, venituri din cedarea folosinței bunurilor calificate în categoria venituri din activități independente. Nu depun contribuabilii care realizează venituri din arendare. Cei care obțin venituri din mai multe surse depun câte o declarație pentru fiecare sursă. În situația închirierii bunurilor deținute în comun, fiecare coproprietar completează și depune câte o declarație corespunzător cotei care îi revine din proprietate. Se completează de mână, în două exemplare, din care unul rămâne la contribuabil. Declarația se depune direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poștal, prin scrisoare recomandată.
221 Declarație privind veniturile din activități agricole impuse pe norme de venit (OMEF 2371/2007)
Formular 221 – Se completează de către persoanele fizice care realizează venituri în bani și/sau în natură, provenind din valorificarea florilor, legumelor și zarzavaturilor în sere și solarii și/sau sistem irigat, din valorificarea arbuștilor, plantelor decorative și ciupercilor, din exploatarea pepinierelor viticole și pomicole și altele asemenea, pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit. Se completează de mână, în două exemplare, din care unul rămâne la contribuabil. Declarația se depune direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poștal, prin scrisoare recomandată.
222 Declarație informativă privind începerea sau încetarea activității persoanelor fizice care desfășoară activitate în România și care obțin venituri sub formă de salarii din străinătate (OMEF 2371/2007)
Formular 222 – Se completează de către persoanele juridice, fizice sau orice altă entitate la care își desfășoară activitatea persoanele fizice care desfășoară activitate în România și care obțin venituri sub formă de salarii din străinătate. Se completează de mână, în două exemplare, din care unul rămâne la contribuabil. Declarația se depune direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poștal, prin scrisoare recomandată.
223 Declarație privind veniturile estimate pentru asocierile fără personalitate juridică, constituite între persoane fizice(OMEF 2371/2007)
Formular 223 – Declarația se completează în cazul asocierilor fără personalitate juridică, constituite între persoane fizice care realizează venituri din activități independente – comerciale și profesii libere, inclusiv din activități adiacente, precum și din activitățile agricole. Se depune câte o declarație estimativă pentru fiecare sursă, respectiv pentru fiecare categorie de venit. Declarația se completează de către asociatul desemnat să răspundă de îndeplinirea obligațiilor asocierii față de autoritățile publice. Se completează de mână, în două exemplare, din care unul rămâne la contribuabil. Declarația se depune direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poștal, prin scrisoare recomandată.
224 Declarație privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obținute de către persoane fizice care desfășoară activitate în România și de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice și posturilor consulare acreditate în România (OMEF 2371/2007)
Formular 224 – Declarația se completează de către persoanele fizice care își desfășoară activitatea în România și obțin venituri sub formă de salarii din străinătate, precum și de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice și ale posturilor consulare acreditate în România. Se depune lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare pentru care s-a realizat venitul. Se depune la: a) organul fiscal în a cărui rază teritorială contribuabilul are adresa unde își are domiciliul, potrivit legii, sau adresa unde locuiește efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu, pentru persoanele fizice care au domiciliul fiscal în România; b) organul fiscal în a cărui rază teritorială se află sursa de venit, pentru ceilalți contribuabili persoane fizice.
230 Cerere privind destinația sumei reprezentând până la 2% din impozitul pe venitul anual și deducerea cheltuielilor efectuate pentru economisirea în sistem colectiv pentru domeniul locativ
Formular 230- Se completează de contribuabilii care realizează venituri din salarii și asimilate acestora, în următoarele situații: a) au efectuat în anul de raportare cheltuieli pentru acordarea de burse private, și solicită restituirea acestora; b) doresc ca o sumă din impozitul anual să fie destinată pentru sponsorizarea organizațiilor nonprofit. Se poate nominaliza o singură entitate nonprofit sau unitate de cult; c) solicită deducerea din veniturile impozabile din salarii, obținute la funcția de bază, a cheltuielilor efectuate pentru economisire în sistem colectiv pentru domeniul locativ, în limita unei sume maxime de 300 lei pe an. Se completează de mână, în două exemplare, din care unul rămâne la contribuabil. Cererea se depune direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poștal, prin scrisoare recomandată.