Protest față de metodele Rusiei, solidaritate între victime
Mai multe asociații civile românești democrate organizează astăzi mitinguri de protest și marșuri în fața Ambasadei Federației Ruse la București: Asociația Victimelor Mineriadelor 1990-1991 și Asociația pentru apă¬rarea drepturilor și apărarea refugiaților (APADAR) se reunesc în această dimineață, începând cu ora 11.00, într-un miting de protest împotriva agresiunii rusești împotriva Geor¬giei. Mesajul acestor asociații este și unul de pace și de atașament față de valorile democratice. Va fi expusă în fața aceleiași ambasade și o colecție de imagini luate pe frontul din Caucaz de reporterii care au scăpat cu viață din calea amenințărilor și acțiunilor directe de intimidare a presei libere, multe dintre aceste imagini sau filme fiind deja postate pe internet sau difuzate de televiziunile din întreaga lume. Nu vor lipsi reprezentanți ai asociațiilor victimelor comunismului din România, care înțeleg astăzi, mai mult decât oricând, că, de fapt, au fost de-a lungul timpului victime ale regimului sovietic impus cu forța de Moscova în România după al doilea război mondial. Căci acum, în cadrul „momentului Georgia”, victimele comunismului din România pot face comparația pe viu între vorbele Moscovei și faptele Moscovei, între ipocrizia politică și sadismul ideologic care duc, toate, inevitabil, la dictatura bunului plac și la sfidarea legilor internaționale aflate în vigoare.
Pentru a câștiga timp în folosul operațiunii teroriste de distrugere a armatei georgiene, a infrastructurii și a oleoductelor georgiene, Rusia ca membră a ONU se dădea încă de vineri de ceasul morții, în cadrul reuniunii Consiliului de Securitate din care și ea face parte, și exercita presiuni pentru a nu exista în proiectul de rezoluție nici o referire la respectarea integrității teritoriale a Georgiei. Este uluitor cum această țară nu a reformat nimic din politica sa de vecinătate, în acord cu vremurile actuale.
Cu ocazia manifestării de protest va fi expusă și o colecție de imagini ale atrocităților săvârșite de armata rusă împotriva populației din Georgia. De ase¬menea, victimele regimului comunist din România vor ține și un moment de reculegere în memoria victimelor actualei agresiuni rusești din Georgia.
Neo-terorismul rus, sinteză perfectă între țarism și leninism-stalinism
Scriitorul român Leonard Oprea sugerase într-un recent eseu al său, „ca fiind irecuzabilă, existența identității nazism = bolșevism = terorism islamic actual = neo-terorism rus. Iată, așadar, că Răul ideologic-religios actual își înalță triumfător și al patrulea cap monstrous: Neo-Terorismul Rus. Născut prin sinteza perfectă dintre țarism și stalinism, Neo-Terorismul Rus devine triumfal a patra parte a identității mai sus exprimată.” Să ne amintim de abuzurile săvârșite în trecutul recent asupra românilor de regimul Armatei Roșii (care a ținut să prelungească și în România, timp de decenii, confuzia dintre misiunea sa antifascistă și aceea de comunizare a României, de impunere cu forța a regimului bolșevic ca obligatoriu și pentru România cum pentru tot Estul Europei).
P.S. Românii ar trăi mai prost dacă nu l-ar citi pe Dostoievski, nu ar asculta Prokofiev sau Tchaicovski, ori nu ar admira Teatrul Balșoi în turneu prin România, dar ar trăi mai bine dacă vecina Rusie ar face saltul către civilizația unei relații armonioase cu Vestul. E timpul ca Moscova să uimească lumea printr-o nouă artă a războiului: pacea, ca rampă de lansare a speranței într-o sferă de influență intangibilă de Rău.