Declararea Anului 2021 în Patriarhia Română ca „Anul omagial al pastorației românilor din afara României”

Lucrarea de față, structurată în două părți, se dorește o privire sintetică, fără a încerca să surprindă toate aspectele în profunzimea lor, a unei realități istorice și sociale marcante pentru populația României – fenomenul migrației, precum și a apariției comunităților de români din afara granițelor țării, mai mult sau mai puțin ancorate în seva tradiției etnice românești. Totodată sunt surprinse și câteva aspecte legate de preocuparea Bisericii Mamă în încercarea de a resuscita viața morală și religioasă a diasporenilor ca elemente fundamentale ale relației lor cu Dumnezeu în pământ străin. Una dintre cele mai importante și mai dinamice lucrări ale Bisericii Ortodoxe Române în ultimii ani este grija spirituală pentru românii plecați în străinătate. Ea nu poate și nu are voie să își părăsească membrii în deciziile lor și nici să rămână insensibilă la nevoile pastorale ale credincioșilor ortodocși români stabiliți temporar sau definitiv în țări neortodoxe.
Astăzi este necesar ca acestui fenomen să i se facă față în mod organizat și cu o atenție din ce în ce mai crescută. În special, Biserica și societatea trebuie să ofere și o perspectivă spirituală fenomenului migrației, făcându-i conștienți pe migranți că, oriunde merg, poartă cu ei, dincolo de dorința de a obține bunuri materiale, și datoria de a duce cu ei și valorile spirituale naționale, fiind misionari într-o lume pe care o vor găsi mai secularizată decât se așteptau.
Migrația, produce cele mai grave efecte asupra familiei, de la traume asupra copiilor, dacă aceștia sunt lăsați acasă fie ei singuri sau în grija altor persoane apropiate de familie, sau chiar cu unul dintre părinți; cât și asupra soților – nu de puține ori distanțele distrugând familia.
Metodele de pastorație ale Bisericii trebuiesc adaptate în funcție și de specificul și cazuistica fenomenului emigrației. Astfel, misiunea pastorală a Bisericii în diaspora este un proces evolutiv, încă activ, ce s-a dezvoltat din nevoia spirituală a celor plecați departe de țara lor și din necesitatea unei vieți duhovnicești reale. În diaspora, Biserica Ortodoxă se confruntă mai intens cu provocările secularizării și cu efectul acestora asupra credincioșilor ei. De aceea, misiunea pe care o desfășoară este una de adaptare și uneori atipică, în comparație cu misiunea din țara noastră.
(Pr. Agapi Ionuț, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților)

Recomandări

Mesaj alcătuit în contextul manifestărilor prilejuite de Ziua Națională a Pompierilor din România (Suceava, 15 septembrie 2025)

Simpozionul Național de Studii Canonice „Tradiție și actualitate: Studiul Sfintelor Canoane în Ortodoxia românească în cei 100 de ani de Patriarhat (1925-2025)”