Decizie ICCJ: Traian Băsescu trebuie să plătească amendă pentru că a lezat imaginea romilor



Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul lui Traian Băsescu în care acesta contesta decizia CNCD de a-l amenda pentru declarațiile sale făcute în urmă cu șase ani, la Ljubljana, privind romii nomazi, despre care a afirmat că „mulți dintre ei, în mod tradițional, trăiesc din ce fură”, scrie Mediafax.Consiliul Național de Combatere a Discriminării a hotărât, în 10 februarie 2014, că afirmația președintelui Traian Băsescu, din data de 3 noiembrie 2010, conform căreia dintre romii nomazi „foarte puțini vor să muncească” și „mulți dintre ei, în mod tradițional, trăiesc din ce fură”, reprezintă discriminare și încalcă dreptul la demnitate al persoanelor de etnie romă.”Reclamatul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 600 lei. Colegiul director a aplicat aceasta amendă, ținând cont de faptul că președintele Traian Băsescu nu se află la prima faptă de discriminare”, a menționat CNCD, într-un comunicat transmis la acea dată. Hotărârea a fost luată de Colegiul director al CNCD, cu șase voturi „pentru” și două „împotrivă”.



Recomandări

Tatăl unui bărbat găsit de polițiști pe stradă în timp ce trebuia să fie izolat, supărat pe ziariști. Problema lui e că nu se consideră romi

Tânărul a încasat o amendă de 5000 de lei, însă costul carantinei va fi suportat de Statul Român
Tânărul a încasat o amendă de 5000 de lei, însă costul carantinei va fi suportat de Statul Român